Merkel, în corzi pentru prietenia cu Putin: Jos Nord-Stream 2! O cere chiar partidul său
- Tudor Borcea
- 4 septembrie 2020, 10:30
Wolfgang Ischinger, fost ambasador german la Washington, acum președinte al Conferinței de securitate din München, a exprimat o opinie similară cu a lui Norbert Röttgen , subliniind că un răspuns clasic bazat pe expulzarea diplomaților nu ar fi suficient.
„Dacă vrem să transmitem un mesaj clar Moscovei împreună cu partenerii noștri, relațiile economice trebuie să fie pe ordinea de zi și acest lucru înseamnă că proiectul Nord Stream 2 nu trebuie lăsat deoparte”, a spus el.
Cu toate acestea, Ischinger nu cere un boicot total. „Nu putem ridica un zid între Occident și Rusia, s-ar merge prea departe, dar există o cale de mijloc între mișcările diplomatice și un boicot total”, a spus el.
Rusia, prin intermediul ministerului său de Externe, a respins acuzațiile germane, spunând că Berlinul nu are dovezi și s-a plâns că Germania nu a cooperat cu acesta.
Franța și Uniunea Europeană, pe de altă parte, au urmat acuzațiile Berlinului, condamnând otrăvirea lui Navalnîi și vorbind despre o încălcare a dreptului internațional.
Anunțurile germane au provocat, de asemenea, reacții puternice în Statele Unite, unde Casa Albă a considerat otrăvirea lui Navalnîi „absolut condamnabilă”.