Germania și Uniunea Europeană sunt prinse la mijloc în noul război rece dintre Washington și Beijing. Aliați în NATO ai americanilor, europenii (și mai ales germanii) au, însă, interese economice majore în ceea ce privește China.
E o situație pe care cancelarul german, Angela Merkel, încearcă să o resolve, susține săptămânalul german Der Spiegel. Analiza pe care o fac jurnaliștii germani aduce la lumină, însă, o serie de elemente care arată că Merkel a ales deja în ce tabără vrea să împingă întreaga Uniune Europeană.
Potrivit ziariștilor germani, “Timp de șase luni, Berlinul va stabili agenda pentru Uniunea Europeană și e clar că Merkel consideră China drept cea mai mare prioritate a politicii externe. Într-adevăr, ea a planificat un mare summit la Leipzig, în perioada 15-15 septembrie, la care vor participa șefi de stat și de guvern din UE, împreună cu președintele chinez Xi Jinping”. Planurile au fost dezvăluite cu prilejul unei videoconferințe pe care Merkel a ținut-o cu liderii grupurilor politice din Parlamentul European
“Este clar, scriu jurnaliștii germani, abordarea UE față de China e piatra de temelie a politicii externe a președinției germane. Niciodată în istoria blocului european, cei 27 de lideri ai UE nu s-au întălnit ca grup cu un șef de stat străin. Și acum, prima consultare de acest fel nu va fi cu președintele Statelor Unite - partenerul NATO și garantul securității europene - ci cu președintele Republicii Populare autoritare din China”..
În această ordine de idei, Der Spiegel crede că politica externă a UE pe care Angela Merkel vrea să o promoveze este “un simbol pentru modul în care influența și alianțele internaționale se schimbă în prezent într-o ordine mondială, care este din ce în ce mai definită de concurența dintre SUA și China”.
“Reuniunea din septembrie ar defini rolul Europei și Germaniei în acea rivalitate. Desigur, nu de partea Chinei, ci în dialog intens cu Beijing și la o distanță semnificativă de aliații tradiționali americani”, scriu jurnaliștii germani.
Ce presupune această nouă linie de politică externă? “Germania și Europa încearcă să-și identifice rolul dintre un aliat formal care se comportă din ce în ce mai puțin ca un partener și o putere hegemonială autoritară care nu poate fi considerată deloc un partener. În același timp, presiunea crește pentru a se alătura într-o parte sau alta.
La Berlin, îngrijorarea este că Washingtonul ar putea furniza un ultimatum Germaniei și UE: Fie sunteți cu noi, fie împotriva noastră. „SUA solicită fidelitate în ceea ce privește politica față de China, dar nu putem face asta”, declară Niels Annen, membru al SPD, care este ministru de stat în Ministerul de Externe german.
Cu alte cuvinte, Germania nu este pregătită să se alăture politicii de „decuplare” pe care Trump vrea să o folosească în relația cu China. „Într-o lume globalizată și în rețea, izolarea nu este instrumentul corect”, spune ministrul Economiei, Peter Altmaier, de la CDU. Și Norbert Röttgen (CDU), președintele Comisiei pentru afaceri externe din parlamentul german, e de aceeași părere. "O politică care vizează izolarea Chinei nu este în interesul Germaniei sau al Europei", spune el. Ca de obicei Germania pare să se așteapte ca UE să o urmeze. "Europa trebuie să dezvolte în sfârșit o politică comună în leătură cu China", declară Röttgen.
Planul pe care Merkel l-a pregătit din vreme viza.în primul rând. un proces de coordonare a politicilor țărilor europene cu privire la China. În același timp, acordul de investiții cu China, care a fost în curs de negocieri de ani buni, urma să fie finalizat. Toate acestea au fost întrerupte, susține Der Spiegel, de pandemie.
“Vizita președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în China, a fost anulată, reuniunea urmând să aibă loc acum prin intermediul unui videoconferințe la sfârșitul lunii iunie. Însă elaborarea prevăzută a unei politici europene comune nu mai poate fi realizată”.
“Până în prezent, duo-ul de conducere al UE, format din președinta Comisiei von der Leyen și președintele Consiliului Charles Michel, nu a reușit să dezvolte un curs clar în ce privește China”, spun jurnaliștii germani, care nu cred că summit-ul de la Leipzig va avea succes.
“Pur și simplu nu a existat o ocazie de pregătire adecvată. Cel mai important obiectiv al Germaniei, acela de a semna acordul de investiții, nu pare realizabil până în septembrie, în ciuda faptului că se negociază de șapte ani. Înțelegerea ar urma să înlocuiască acordurile bilaterale privind protecția reciprocă a investițiilor”.
De altfel, Berlinul a început chiar să amenințe că va anula summitul cu totul dacă Beijingul nu demonstrează disponibilitatea de a face compromisuri. (…) O alternativă este amânarea summitului”.
“Comisarul european pentru comerț, Phil Hogan, avertizează, de asemenea, că China trebuie să demonstreze o dorință mai mare de a depăși diferențele actuale. "UE dorește un acord care să merite efortul", spune el. Prioritățile UE sunt binecunoscute, spune el, inclusiv un echilibru mai mare în ceea ce privește accesul la piață, condiții egale de investiții și dezvoltarea durabilă a legăturilor economice”.
Dacă este cineva care mai poate salva summit-ul de la Leipsig, aceasta e Angela Merkel, scriu jurnaliștii germani, care prezintă atu-urile cancelarului. “Este singurul politician european care are o anumită influență la Beijing, în primul rând datorită relațiilor sale directe cu președintele Xi Jinping.(…)
Respectul pentru cancelarul german în cadrul aparatului de partid de la Beijing are, de asemenea, rădăcini în faptul că Merkel a avut tendința de a alege tonuri mai moderate atunci când a criticat încălcările drepturilor omului din țară. Ea este de părere că, pentru a avea vreun efect, ar trebui să se facă apeluri în spatele ușilor închise. (…)
Guvernul german a respins constant cererile de la Washington de a adopta o politică de confruntare cu Beijingul, deoarece pur și simplu nu este în interesul național al Germaniei. În definitiv, Germania nu depinde doar de China ca cel mai mare partener comercial. Berlinul vede, de asemenea, țara ca un partener vital atunci când vine vorba de soluționarea crizelor internaționale și a problemelor globale. Un refuz european de a se angaja în dialog, se spune la Berlin, nu face nimic pentru a ajuta situația drepturilor omului”.
Der Spiegel pare să aibă surse foarte apropiate cancelarului: “Cancelarul german nu are iluzii cu privire la niciuna dintre superputeri. O sursă apropiată de Merkel spune că ea explică situația astfel: Oricum, nu se poate face nimic pentru a influența cele două superputeri. Germania poate doar să o aleagă pe aceea care face cele mai puține probleme”.
Să fi ales deja Anela Merkel de ce parte va poziționa UE? Der Spieel notează: ”Diferența de ton pe care o folosește în declarațiile publice este izbitoare. În timp ce a arătat în mod repetat clar cât de puțin respect are pentru președintele SUA, Merkel a fost mult mai rezervată în ce privește criticile față de chinezi. Și, în timp ce pare să încerce să-l evite pe Trump, petrece ore întregi în discuții cu Xi în timpul vizitelor sale la Beijing”.
Preferința lui Merkel pentru chinezi este, de altfel, cunoscută de ani de zile. “Într-adevăr, Merkel s-a concentrat foarte mult pe China în timpul mandatului său, vizitând țara de 12 ori de la preluarea funcției, de obicei plecând spre o provincie după șederea la Beijing. În 2010, și-a sărbătorit ziua de naștere împreună cu soțul ei, Joachim Sauer, în Xi'an, sud-vestul Beijingului.
În septembrie trecut, Merkel s-a îndreptat spre China cu o mare delegație de afaceri la vârful manifestațiilor din Hong Kong. Ea a cerut Beijingului să-și exercite reținerea în relația cu protestatarii, însă călătoria în sine a trimis un mesaj potrivit căruia Germania nu va face ca legăturile sale cu China să depindă de abordarea Beijingului în ce privește drepturile omului.
Merkel are un respect semnificativ pentru creșterea economică fără precedent pe care a cunoscut-o China în cei 15 ani în care a ocupat funcția. Ponderea Chinei în comerțul global s-a dublat în această perioadă, economia sa a crescut până la a doua cea mai mare din lume, produsul intern brut a crescut cu un factor de 10 și peste 200 de milioane de oameni au fost scoși din sărăcia extremă. Germania a profitat frumos de creșterea economică a Chinei.
Pentru al patrulea an consecutiv, China a fost cel mai mare partener comercial al Germaniei în 2019, volumul comercial bilateral la 206 miliarde de euro. Companiile germane au exportat bunuri în valoare de 96 de miliarde de euro în China, situație care creează un anumit grad de dependență”.
Povestea de dragoste interesată dintre Berlin și Beijing este amenințată, însă, de americani. “Companiile germane s-au preocupat din ce în ce mai mult de faptul că ar putea fi prinse între fronturile concurenței dintre China și SUA, iar pericolul nu vine doar dintr-o China care împinge nemilos pentru interesele sale economice. De asemenea, ei văd o amenințare din partea cealaltă parte a Atlanticului. Sunt îngrijorați că Trump ar putea impune sancțiuni companiilor europene dacă vor continua să facă afaceri cu China”.
De altfel, nu ar fi nicio noutate, în conflictele cu Rusia și Iran, Statele Unite aplică de multă vreme sancțiuni companiilor străine care nu se aliniază. Cât privește Huawei, “Berlinul consideră că securitatea rețelei nu este principala preocupare a Washingtonului. În schimb, oficialii guvernamentali sunt de părere că SUA își apără agresiv interesele economice pentru a-și proteja propriii producători împotriva produselor concurenților chinezi - produse care se îmbunătățesc continuu”.
În ciuda tuturor explicațiilor pe care săptămânalul de stânga Der Spiegel le găsește acțiunilor și preferințelor Angelei Merkel, se pare că interesele economice ale Berlinului fac să pălească orice fel de principii cu care Berlinul se împăunează în Europa. Altminteri e greu de înțeles cum drepturile omului, de care cancelarul german face atâta caz, îi dispar cu totul din minte când vine vorba de regimul de dictatură a proletariatului care domnește în China. Marea întrebare este, însă, dacă în țările membre ale Uniunii se vor găsi conducători în măsură să reziste forței cu care Berlinul încearcă să-și impună interesul economic drept lege supremă.