Să fie aceasta o dovadă că sistemul comunist dă, în sfârșit, rezultate mai bune decât democrația liberală capitalistă? Nici vorbă. Alta e explicația. Pe plan economic, China a renunțat cu multă vreme în urmă la principiile sacrosante ale marxismului și a adoptat politici economice realiste.

Adevăratul secret al miracolului este, însă, MERITOCRAȚIA chinezească, un sistem de promovare a valorilor cu rădăcini în filosofia confucianistă care a condus China sute de ani înainte de comunism. Promovarea acestor lideri capabili a făcut ca Partidul Comunist chinez să nu mai reprezinte o frână în calea dezvoltării. Sigur, au fost și alți factori care au ajutat China să prospere- piața uriașă, mâna de lucru ieftină, interesul țărilor dezvoltate și al companiilor multinaționale și, nu în ultimul rând, geniul și hărnicia muncitorilor și specialiștilor chinezi,

Iată ce scria Daniel A. Bell,  decanul canadian al  Școlii de Științe Politice și Administrație Publică de la Universitatea Shandong și profesor la Universitatea Tsinghua, într-o carte publicată acum câțiva ani: „Guvernul chinez se opune sistemului democrației electorale ca modalitate de selectare a liderilor politici la vârful guvernării. În schimb, afirmă ceea ce putem numi „meritocrație politică”: ideea că sistemul politic ar trebui să urmărească să selecteze și să promoveze funcționarii publici cu capacitate și virtuți  peste medie prin mijloace precum examinări și evaluări ale performanței la niveluri inferioare ale guvernului”.

Desigur, ca și în democrația occidentală, de la principii la fapte există o mare distanță. Și în China există corupție și abuz de putere. Mecanismele de control sunt, poate, mai slabe decât în Occident.  Dar oare chiar toate argumentele liderilor comuniști ai Chinei împotriva democrației occidentale sunt false? Iată ce scrie Daniel A. Bell: „Democrația electorală la vârful puterii ar strică avantajele meritocrației politice (în opinia chinezilor n.r.). Un lider ales fără să aibă experiență politică ar putea apela la emoțiile oamenilor pentru a ajunge în vârful piramidei politice (și poate face greșelile începătorilor). Un astfel de lider ar fi, de asemenea, constrâns de considerente electorale pe termen scurt, ceea ce l-ar putea face să lase pe planul doi planificarea pe termen lung pentru binele comunității”.

N-aș vrea să fiu greșit interpretat. Nu cred că România ar trebui să renunțe la democrație în favoarea acestui sistem chinezesc. Alta e, după părerea mea, lecția pe care politicienii români o au de învățat. Promovarea în funcțiile de conducere de partid și de stat ar trebui condiționată de capacități intelectuale și competențe probate prin succese evidente. Sistemul actual de selecție în cadrul partidelor este defect,  pentru că ține seama doar de alianțe și relații personale, interese proprii și nepotism. Competența este adesea pe ultimul plan, după cum o arată nenumărate exemple din toate guvernările. Date fiind aceste tare ale societății noastre, un sistem de tip chinezesc nu i-ar promova pe cei cu merite, ci tot pe cei cu pile și relații.

E greu de presupus că politicienii români vor renunța  de bună voie să-și promoveze amantele, rudele, prietenii sau clientela de partid. O astfel de schimbare de mentalitate ar putea fi, însă, forțată de presă și alegători prin sancționarea politicienilor care își pun interesele personale mai presus de binele public. Marea întrebare e, însă, dacă este societatea românească capabilă să impună o astfel de înnoire a clasei politice…

Te-ar putea interesa și: