LE TEMPS (Elveția). Epidemia a atins cifra de 4.340.214 cazuri în America Latină și Caraibe, depășind Europa. În consecință, președintele venezuelean a extins duminică măsurile de izolare la Caracas și în șase state venezuelene
America Latină și Caraibe au devenit duminică regiunea lumii cu cel mai mare număr de infecții cu coronavirus, adică 4.340.214 cazuri, potrivit unui raport prezentat de France Presse (AFP) duminică la ora 11 p.m.
În mai, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat că continentul american a devenit noul epicentru al pandemiei, după Europa.
Este pentru prima dată când numărul de infecții din această regiune l-a depășit pe cel al Americii de Nord, care are 4.330.989 cazuri, în principal în Statele Unite, cea mai afectată țară din lume, cu 4,2 milioane contaminări și aproape 150.000 de decese.
Brazilia, cea mai afectată țară latino-americană, a înregistrat duminică aproape 25.000 de cazuri suplimentare, cu un total de 2,4 milioane. Brazilia are la activ 87.000 de morți.
Venezuela extinde izolarea la Caracas și șase state
Președintele Nicolas Maduro a extins duminică măsurile severe de izolare la Caracas și în șase state venezuelene (Miranda, Vargas, Zulia, Tachira, Bolivar și Sucre). Președintele nu a specificat cât timp vor rămâne în vigoare noile restricții.
Caracas și Miranda au făcut deja obiectul unor măsuri de izolare începând din 15 iulie. Regimul de izolare alternează șapte zile de „carantină totală” cu șapte zile de „flexibilizare”, care autorizează activități în sectoare economice, altele decât alimentația, sănătatea sau securitatea.
„Este un efort special, pentru că ne aflăm într-o perioadă de pandemie” - a afirmat Nicolas Maduro, subliniind că virusul este prezent la Caracas, unde este înregistrat cel mai mare număr de infecții din țară, cu 1.746 de cazuri până în prezent.
De când pandemia a pătruns în martie în Venezuela, o țară cu 30 de milioane de locuitori, au existat 15.463 de cazuri de contaminare și 142 de morți, potrivit cifrelor oficiale.
Deschiderea bisericilor catolice din Mexico City
Unele biserici catolice au fost redeschise duminică în Mexico City, după patru luni de închidere, sub rezerva unor măsuri de sănătate, cum ar fi distanța socială între credincioși, purtarea unei măști și luarea temperaturii pentru a evita răspândirea epidemiei de coronavirus.
„Știm că deschiderea va fi treptată și vom fi foarte atenți. Ne umple de bucurie să-i primim pe credincioși” - a declarat presei Salvador Gonzalez, episcop auxiliar al Arhiepiscopiei de Mexic.
Bisericile s-au închis din 23 martie pentru a evita contaminarea. În alte orașe din Mexic, cum ar fi Guadalajara, redeschiderea a avut loc în iunie, fiind însoțită și de măsuri de sănătate. Autoritățile din Mexico City au autorizat numai sfintele liturghii, nu însă și botezurile, nunțile sau prima comuniune.
Mexicul, a doua țară din lume în ceea ce privește numărul de cazuri după Brazilia, a fost foarte puternic lovit de epidemia Covid-19, cu 385.036 de cazuri confirmate și 43.374 de decese.
Festivități anulate
În America Latină, tot mai multe festivități și evenimente sportive sunt anulate. Tradiționala petrecere de sfârșit de an de la Rio de Janeiro, care reunește milioane de spectatori pe plaja Copacabana pentru a admira artificiile, a fost anulată, iar Sao Paulo a amânat carnavalul sine die.
Panama a renunțat la găzduirea Cupei Mondiale de fotbal feminin sub 20, care trebuia să aibă loc la începutul anului 2021. Au fost anulate și Jocurile sportive din America Centrală și Caraibe din 2022. (Rador)