TVR ar fi schimbat regulamentul Eurovision pentru Inna. Ea a refuzat să reprezinte România
- Anca Simionescu
- 13 ianuarie 2012, 11:08
Încă de anul trecut, România a anunţat că va participa la concurs. Lipsa de încredere şi de comunicare, dar şi situaţia financiară din TVR au dus la confuzia de acum.
Aproape sigur România va participa la Eurovision 2012, după ce Televiziunea Română a confirmat participarea, încă din noiembrie anul trecut, la European Broadcasting Union, organizatorul concursului.
Dan Manoliu, şeful Departamentului Divertisment din Televiziunea Română şi coordonatorul din acest an al Selecţiilor Naţionale pentru Eurovision, a spus pentru EVZ că a fost deja negociată şi cota de participare, 120.000 de euro, cu toate că s-a solicitat scăderea acestei sume. În urma calculelor făcute, Dan Manoliu a înaintat Consiliului de Administraţie al SRTV o propunere de buget în valoare de 200.000 de euro (sumă ce include toate cheltuieliile, inclusiv deplasarea şi cazarea în Baku, Azerbaidjan). Decizia urmează să fie luată de Consiliul de Administraţie în jurul datei de 20 ianuarie.
Regulament modificat şi declaraţii contradictorii
Coordonatorul proiectului Eurovision 2012 a mai spus că au fost puse la punct şi alte amănunte ce privesc regulamentul. Astfel, compozitorii vor avea la dispoziţie pentru înscrierea şi depunerea pieselor participante 15 zile, iar melodiile înscrise în concurs nu mai trebuie să fie în primă audiţie. Pot participa şi cântecele lansate după 1 septembrie 2011.
Dan Manoliu este de părere că a rămas suficient timp pentru organizarea preselecţiei deoarece reprezentantul României trebuie anunţat în data de 19 martie la întâlnirea şefilor de delegaţii la Baku. Discuţiile privind oportunitatea participării României la Eurovision au debutat în urma declaraţiilor făcute de reprezentantul salariaţilor SRTV, Sorin Burtea: "în TVR sunt probleme mult mai grave legate de lefurile oamenilor, de dat oameni afară şi de multe alte chestiuni mult mai complicate decât un festival pe care, din punctul meu de vedere, n-aş vrea să-l ţinem pentru că, oricât de buni ar fi reprezentanţii noştri, din cauza votului geopolitic, niciodată nu vom avea o asemenea reprezentare încât să câştigăm".
Alexandru Lăzescu, preşedinte-director general al TVR, a dezminţit însă zvonurile, spunând că "e o speculaţie. Întotdeauna apar discuţii dacă e oportun sau nu să organizăm, dar decizia este de a face (acest concurs - n.r.). Mergem obişnuit, pe programul pe care îl avem. Sper să nu intervină nimic".
Discuţiile vin după o perioadă în care românii şi-au pierdut interesul pentru competiţia europeană, mai ales că anul trecut nu ne-am clasat printre fruntaşi. "Eurovisionul nu gâdilă nici măcar orgoliul naţional", povesteşte Marina Almăşan din experienţă. "Nu am simţit nicio clipă că le-ar păsa telespectatorilor noştri cine ne reprezintă, cu ce ne reprezintă, ce şanse are, toate finalizate cu impulsul: «Hai să-l susţinem! ». Nici gând! Eurovisionul a atras doar prin scandalurile adiacente şi a şi fost folosit de mulţi în acest scop".
Radiografia unui succes
În urmă cu doi ani, la Eurovision 2010, România jubila când Paula Seling şi norvegianul prin adopţie Ovidiu Cernăuţeanu au cântat "Playing with Fire" şi au ajuns pe locul al treilea. Despre cum s-a obţinut performanţa a povestit impresarul Paul Nancă.
"Investiţia a fost pe măsura rezultatului obţinut! Şi nu mă refer numai la investiţia financiară, ci la întreaga implicare a celor doi protagonişti şi a echipei de lângă ei. S-a muncit enorm, dar s-a muncit cu drag, nu cu stresul contabilizării sau cu revendicări inutile".
Paul Nancă adaugă că este foarte importantă participarea la Eurovision, "cel puţin la fel de importantă ca participarea la Campionatul European de fotbal", dar şi că "e important să existe o motivaţie puternică pentru compozitori şi interpreţi ca ei să se înscrie şi să se pregătească foarte bine".
Tot de la Paul Nancă am aflat că Ovi participă anul acesta la selecţia din Norvegia, la semifinalele ce vor avea loc pe 21 ianuarie.
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/cDjll7TYIEE?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Soluţii: Inna la Eurovision
Anul trecut, oficialii televiziunii naţionale au contactat-o pe Inna, căreia i-au propus sa reprezinte România la Eurovision. Discuţiile nu au mers mai departe, deoarece vedeta a refuzat, motivând că nu ar avea timp să se pregătească deoarece în perioada 22- 26 mai, când se desfăşoară la Baku concursul, are programate concerte. Pentru ca Inna să fie desemnată să reprezinte România, trebuia schimbat şi regulamentul şi se renunţa la concurs. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/YfmKEig4Tsk" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
De la votul geopolitic la melodiile bune
De multe ori în România s-a spus că am fost dezavantajaţi de de votul geopolitic ce se practică la Eurovision.
Pentru Marina Almăşan votul geopolitic este o realitate, de la care există şi excepţii ce confirmă regula. Paul Nancă spune "Nu, categoric, nu!".
"Dincolo de obsesia votului geopolitic de care, de altfel, trebuie să ţinem cont, mai ales din punct de vedere al migraţiei sau interferenţelor de populaţie (fiecare ţară beneficiază de asta într-o proporţie mai mică sau mai mare, inclusiv România, dacă e să fim cinstiţi cu noi înşine - vezi punctajele obţinute de la Moldova, Italia sau Spania), ca să te clasezi pe un loc fruntaş trebuie să ai o piesă puternică, susţinută de o interpretare live ireproşabilă", este părerea impresarului. Aceasta este şi părerea cântăreţului Mihai Trăistariu, pentru care Eurovisionul a fost rampa de lansare către o carieră internaţională. Artistul, care a clasat România pe locul al patrulea la concursul din 2006 şi a adus cel mai mare punctaj ţării noastre, spune că "dacă ai o piesă bună, treci peste votul geopolitic". "Eu unul am primit trei oferte de a participa la Eurovision din partea Maltei, a Belgiei şi a Republicii Moldova. O melodie am şi înregistrat-o. Nu m-am hotărât încă ce piesă voi alege, sigur pe cea mai bună pentru că nu vreau să ies pe un loc codaş", a declarat artistul.
POVESTEA DE LA DUSSELDORF
Nemţii nu ne au la inimă
Semnul întrebării privind participarea României la Eurovision se pune de mai mult timp. "Anul trecut şi acum doi ani, când m-am aflat la cârma evenimentului, s-a pus problema «neparticipării» României la Eurovision, dată fiind atât situaţia din TVR, cât şi criza din economie. Câteva sute de mii de euro sunt o povară, pentru o televiziune cu problemele pe care le are TVR-ul. A micşora suma înseamnă a face rabat de la calitate. Am convins doi ani la rând conducerea TVR să accepte invitaţia de participare, preluând asupra mea acoperirea din sponsorizări a peste jumătate din costuri", a spus Marina Almăşan pentru EVZ.
În 2011, România, reprezentată de Hotel FM, cu piesa "Change", s-a clasat pe locul 17 din 43 de ţări participante. Un loc modest faţă de succesul ocupării locului trei în 2010. HOTEL FM. Cei trei orădeni, Gabriel Băruţă, David Bryan şi Alex Szuz "Anul trecut, tratamentul a fost clar în defavoarea piesei şi, implicit, a României. Sugestiile noastre nu au fost luate în calcul, grafica din spatele artiştilor fiind una dintre cele mai modeste - lucru care a contat enorm la imaginea de ansamblu din concurs. Această grafică era în atribuţiile televiziunii germane. Din felul în care a arătat ea la unele ţări şi, prin comparaţie, la noi, e lesne de înţeles cam cât de puternic bat inimile nemţilor în direcţia României... Am plecat, de la început, cu acest handicap. Am fost avertizaţi şi lucrurile s-au confirmat la faţa locului", precizează Almăşan.
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/2a1Q_hpGLbs?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
PRESA STRĂINĂ Europenii, cu ochii pe decizia României
La 19 ani, românul Alexandru Buşa este cel mai tânăr jurnalist specializat în Eurovision. Şi-a început cariera la numai 13 ani, când a început să scrie pentru portalul competiţiei.
După şase ani de experienţă, britanicii de la cotidianul "The Daily Mail" îl consideră expert în domeniu şi îl consultă frecvent. Anul acesta, tânărul se lansează şi ca textier.
"Sunt autorul versurilor a două piese ce au fost înscrise în Selecţia Naţională a Republicii Moldova pentru Eurovision 2012. Una dintre piese a fost compusă de Andreas Anastasiou din Cipru şi va fi cântată de un interpret foarte talentat de peste Prut, EL Radu. Cea de-a doua piesă este o baladă şi va fi interpretată de Valeria Morari, iar muzica e semnată de Michalis Antoniou, tot din Cipru. Am primit deja oferte din partea unor muzicieni din Germania şi Danemarca pentru a colabora în viitor", a spus Alexandru Buşa.
Tânărul a monitorizat presa de la Chişinău şi spune că "fraţii noştrii de peste Prut sunt îngrijoraţi că ţara noastră va lipsi de la cel mai important eveniment muzical din Europa. Moldovenii ne-au susţinut întotdeauna la acest concurs şi cu siguranţă ne vor susţine şi în viitor", dar şi că "gradul de interes al europenilor faţă de subiectul România este foarte ridicat, având în vedere numărul mare de reacţii pe care l-a stârnit articolul publicat de mine cu privire la participarea noastră la Eurovision 2012. Fanii sunt oricum dezamăgiţi de faptul că Polonia a decis să se retragă din concurs şi speră ca steagul României să strălucească la Baku. Foarte multe voci susţin că o ţară care s-a calificat întotdeauna în finală nu ar trebui să se retragă din concurs, ci să facă tot posibilul ca să găsească o soluţie pentru a participa", a spus tânărul.