Acest soi rar de mere negre este vândut la prețuri exorbitante. Fructele cu un aspect neobișnuit cunoscute sub denumirea de Black Diamond Apple.Soiul a atras atenția consumatorilor și a experților din întreaga lume datorită culorii lor unice, dar și a valorii nutriționale.
Soiul rar de mere negre, vândut la prețuri exorbitante
Aceste fructe sunt asociate cu nuanțe de roșu, verde sau galben, însă soiul Black Diamond Apple se distinge prin coaja neagră și lucioasă. Pe lângâ aspectul lor atrăgător, aceste mere negre reprezintă o sursă bogată de nutrienți esențiali pentru organism. Medicii și nutriționiștii recomandă consumul acestor fructe bogate în vitaminele A, B1, B2 și B6, C, E.
În plus, aceste fructe au un conținut ridicat de fibre și antioxidanți, care susțin sănătatea sistemului imunitar. Cu toate că sunt recomandate de nutriționiști, prețul lor este unul extrem de piperat.
Fructele cresc la peste 3000 de metri altitudine
Avându-și originea în înălțimile munților Tibetului, Black Diamond Apple crește la altitudini de peste 3.000 de metri. Cu o coajă care prezintă nuanțe de violet închis și negru, aceste mere sunt o adevărată delicatesă.
Pe lângă aspectul deosebit, pulpa fructului este crocantă și suculentă. Un singur măr se vinde la prețul de peste 100 de lei. Astfel, puține persoane din întreaga lume își permit să deguste acest fruct aproape la fel de scump precum caviarul.
Originea soiului de mere negre
Aceste fructe au fost introduse pe piață recent. În ultimele două decenii, Black Diamond Apple a fost cultivat inițial în provincia Yantai din China. Această specie rară și exotică s-a răspândit treptat în alte regiuni montane din China, iar ulterior a ajuns și în alte părți ale lumii.
Pentru a obține o producție mare, agricultorii sunt nevoiți să creeze condițiile specifice acestui soi. Pe lângă faptul că acești pomi oferă roade doar la altitudini mari necesită și o îngrijire specială.