Membrii unei familii din Cluj, găsiți morți în curtea casei. Ipoteza anchetatorilor

Criminaliști. Sursa foto: Arhiva EVZ

În Colonia Sopor din Cluj, o familie întreagă a fost descoperită moartă în curtea din spatele locuinței lor, situată într-o zonă împădurită.

Vecinul a încercat să îi contacteze telefonic pe toți cei trei, dar nu a primit niciun răspuns.

Cadavrele unei familii din Cluj, găsite în curtea din spatele casei

Autoritățile au intervenit imediat la locuința lor, însă nu au mai putut face nimic pentru ei.

Cei trei purtau costume de baie și au fost găsiți morți lângă o piscină gonflabilă instalată în curte.

Anchetatorii din Cluj au transmis că una dintre ipoteze este că cei trei s-au electrocutat din cauza unei conexiuni electrice improvizate. Un electrician a explicat că familia utilizase diverse improvizații cu cabluri și becuri în curtea lor.

În plus, peste piscina gonflabilă treceau două fire electrice conectate direct la tabloul electric. Vel mai probabil unul dintre acestea s-a deteriorat, cauzând tragicul incident în care cei trei au murit.

Piscină. Sursa foto: Pixabay

Nu se știe momentan de cât timp au murit cei trei, însă cercetările în acest caz continuă, potrivit antena3.ro.

Tânără dată dispărută, găsită moartă pe un câmp

La începutul acestui an, o tânără de 26 de ani din Cluj a fost găsită moartă pe un câmp din Gârbău.

Fata fusese dată dispărută de părinți, iar voluntarii și poliția au căutat-o timp de două zile până să-i găsească corpul.

Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a distribuit fotografia și descrierea fizică a tinerei dispărute, solicitând publicului să contacteze imediat autoritățile în caz că o văd.

112. Sursa foto: arhiva EVZ

De asemenea, poliția a declarat că a început o anchetă pentru a clarifica circumstanțele care au dus la decesul ei.

„Pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul acesteia, poliţiştii vor continua cercetările în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiunea de ucidere din culpă, urmând a fi efectuată şi expertiza medico-legală”, a transmis atunci Poliţia Judeţeană Cluj.