Povestea celei mai vechi locuinţe din Bucureşti este legată de-o familie de armeni, care au vrut-o azil, şi de colecţionari, amici de-ai pictorului Pallady, care au dorit-o muzeu.

Intri într-o altă lume odată ce treci de excavatoarele care fac praf pe strada ce te poartă spre cea mai bătrână căsuţă din Bucureşti. Pitită într-un vechi cartier armenesc, într-o curte mare, plină cu arbuşti şi zeci de tufe de trandafir, Casa Melik îşi primeşte destul de rar vizitatorii, cu toate că-i cea mai veche locuinţă din oraş.

Bijuteria de patrimoniu, care adăposteşte astăzi Muzeul „Theodor Pallady“ şi colecţia „Serafina şi Gheorghe Răut“, a fost construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în jurul anilor 1756-1760, şi se mai umple de lume doar în weekenduri, când sunt programate aici cursuri de pictură pentru piticii Capitalei. De la spătar la armean

În Casa Melik e linişte şi umbră în toiul verii şi miroase a vechi, întocmai ca în lada de zestre plină de candrele (cuverturi, regionalism, Moldova). La câţiva metri sub nivelul actual al Străzii Spătarului, la numărul 22, în fostul cartier populat de armeni, se află căsuţa ridicată după tipicul unui conac boieresc de ţară. Construită de meşteri români fără studii de arhitectură, locuinţa are peste 250 de ani, un cerdac mare, luminos, camere de locuit de-a stânga şi de-a dreapta holului mare, la etaj, olane turceşti pe casă şi o streaşină lată.

În spatele uşii masive de la intrare, podelele scârţâie la fiecare pas. Din cameră în cameră şi de la un tablou la altul - lucrări semnate Theodor Pallady sau colecţionate de familia Răut - peisajul capătă înţeles dacă asculţi povestea spusă de custodele muzeului, Mihaela Murelatos. „A fost construită pentru un boier spătar, de aici şi numele străzii. După moartea lui, urmaşii săi au vândut-o, în 1815, pentru 1.400 de taleri, unui negustor armean, Kevork Nazaretoglu“, spune, pe îndelete, custodele. Armeanul a reparat-o prima dată în 1822, apoi s-a mutat în ea, unde a locuit până în 1847. Locuinţă, azil, muzeu

Casa a ajuns, ca zestre, la nepoata lui Kevork, Ana, căsătorită Melik. „Ea şi soţul său, arhitectul Jacob Melik, cei din urmă proprietari ai casei, i-au adăpostit aici pe revoluţionarii paşoptişti, fapt pentru care au fost obligaţi să plece în exil, timp de nouă ani“, povesteşte Mihaela Murelatos.

Între timp, căsuţa - care astăzi respiră parfum de epocă prin pereţi daţi cu var lavabil - a rămas în grija vecinilor. La întoarcerea din exil, în 1857, soţii Melik o renovează. După moartea soţului, proprietara decide, prin testament, cu patru ani înainte de moarte - survenită în timpul incendiului din 1913 - că locuinţa va deveni azil pentru femeile sărace armene.

Au urmat însă ani în care pereţii casei - pe care atârnă acum tablourile lui Pallady - au fost revendicaţi în diverse procese. În 1920, casa ajunge la strănepotul familiei, Eugen, care o renovează, dar o pierde un an mai târziu. Căsuţa cu cerdac devine astfel azil până în ’47. Apoi, până la sfârşitul anilor ’60, e locuită de diverşi chiriaşi şi se deteriorează vizibil. A patra renovare - şi ultima - are loc în 1970, iar noul muzeu este deschis spre vizitare timp de opt ani. Lacătul stă pe uşă timp de 16 ani. Din martie ’94, este vizitat neîntrerupt. Dar nimeni nu stă la coadă să-i simtă parfumul.

PROGRAM ÎN FAMILIE

Poveşti şi pictură pentru copii şi părinţi

„Poveşti în Casa Melik“ este tema programelor pentru familii, organizate în luna iulie de Muzeul Naţional de Artă al României şi desfăşurate la Muzeul „Theodor Pallady“. „În vacanţa de vară, copiii şi părinţii au prilejul să afle mai multe despre Casa Melik, despre creaţia pictorului Pallady şi despre Bucureştiul de sfârşit de secol XIX şi început de secol XX“, spune Mihaela Murelatos, custodele muzeului.

Participanţii la programe vor învăţa, de asemenea, diferenţa dintre pictură şi grafică şi vor avea ocazia să-şi exerseze talentul, cu penelul şi culorile, în cerdacul casei.

Între sesiunile de pictură şi poveşti cu artă, copiii pot admira cele 800 de desene (peisaje, nuduri, portrete, interioare), reprezentative pentru perioada pariziană a lui Pallady, donate României de către colecţionarii Serafina şi Gheorghe Răut, prieteni ai pictorului. Printre cele 1.270 de piese ale colecţiei se află şi lucrări semnate de pictori francezi, olandezi şi români.

Întâlnirile cu poveşti din Casa Melik au început luna trecută şi continuă şi luna aceasta. Astfel, copiii de 6-8 ani sunt aşteptaţi sâmbătă, 5 iulie, şi duminică, 6 iulie. Cei cu vârste între 8 şi 10 ani se pot programa pentru weekendul 12-13 iulie, iar prichindeii din categoria 4-6 ani - pentru 19- 20 iulie. Bucureştenilor cu vârste între 10 şi 12 ani le sunt rezervate zilele de 26 şi 27 iulie. De fiecare dată, programul începe la ora 13.00, sâmbăta, şi la 11.00 - duminica.

Taxa de curs este de 5 lei pentru fiecare persoană, iar participarea se face pe bază de programare la telefon 021.314.81.19 sau, prin e-mail, la angelica@art.museum.ro.

TOP Clădirile vechi ale Capitalei

> Biserica „Sfântul Anton“ (Curtea Veche). A fost zidită în secolul XVI, de către voievodul Mircea Ciobanu, pe zidurile fostei biserici înălţate, iniţial, de Mircea cel Bătrân. > Biserica Mărcuţa. A fost zidită între 1586 şi 1587. > Complexul Patriarhiei, construcţie de mari dimensiuni, ridicată între 1656-1658, de domnul Constantin Şerban Basarab. > Biserica Colţea. Ridicată de spătarul Cantacuzino între 1701 şi 1702, are o ornamentaţie bogată, specifică stilului brâncovenesc. > Biserica „Dintr-o zi“. Monument istoric şi de arhitectură din 1702, a fost ridicată cu ajutorul doamnei Marica, soţia lui Constantin Brâncoveanu. Distrusă, parţial, într-un incendiu din 1825, a fost reconstruită în 1827. > Spitalul Colţea. Primul spital ridicat de spătarul Mihai Cantacuzino, în 1704. Actuala clădire a fost construită în 1888.

> Biserica Kretzulescu. A fost construită între 1720-1722, prin eforturile cancelarului Iordache Kretzulescu şi ale soţiei sale, Safta.