Melania Trump a luat DECIZIA FINALĂ! Urmează să se întâmple la sfârșitul săptămânii! Oare cel mai puternic om al planetei a aflat?

O magnolie de aproape două secole situată la intrarea sudică a Casei Albe urmează să fie tăiată la sfârşitul acestei săptămâni, relatează miercuri Xinhua. ''Arhitectura şi structura per ansamblu ale acestui arbore sunt profund compromise, iar copacul este în totalitate dependent de susţinere artificială'', au declarat pentru CNN specialiştii din cadrul U.S. National Arboretum.

''Fără sistemul vast de cabluri, arborele ar fi căzut în urmă cu câţiva ani'', au precizat aceştia adăugând că trunchiul copacului este prea delicat pentru a suporta alte intervenţii.

Decizia finală de a tăia copacul de lângă reşedinţa oficială a preşedintelui Statelor Unite ale Americii a fost luată de Melania Trump în urma analizării informaţiilor tehnice şi a documentelor istorice, potrivit agerpres.ro

Însă, lemnul copacului va fi conservat, după cum a declarat pentru CNN directorul de comunicare al Primei Doamne, Stephanie Grisham.

Magnolia, cu coroana sa enormă care se întinde până la etajul a doilea al Casei Albe, a fost plantată de fostul preşedintele american Andrew Jackson în onoarea soţiei sale, Rachel, şi a fost martoră la instalarea în funcţie şi la finalul mandatelor a 39 de preşedinţi, dar şi la numeroase ceremonii oficiale.

O altă plantă, obţinută din ramurile sănătoase ale bătrânului arbore, ar urma să fie sădită în locul său pentru ca istoria magnoliilor la Casa Albă să continue, potrivit surselor CNN.