Fratricid princiar?! Mehgan şi Harry, lovitură pentru Kate şi William

Meghan şi Harry se vor întoarce în Marea Britanie în doar câteva zile - pentru prima dată acasă, de când au anunțat că renunță la tot pentru a se muta în Canada. Numai că revenirea lor va fi exact în ziua când Kate şi William vor efectua o vizită importantă în Irlanda.

Ce înseamnă asta din punct de vedere mediatic? Dezastru pentru Kate şi William. Un expert regal a dezvăluit astăzi temerea că sosirea ducilor de Sussex în Marea Britanie va fura lumina reflectoarelor de la vizita extrem de importantă în Irlandei a Prințului William și Kate Middleton. Mai mult, acesta spune că este un „coșmar” pentru personalul regal - subliniind că aşa ceva nu s-ar fi întâmplat niciodată înainte de Megxit.

Aşadar, evenimentele săptămânii viitoare se arată extrem de interesante şi tensionate: îi vom vedea pe Meghan și Harry la Premiile Endeavour Fund pe 5 martie la Londra, în timp ce prințul William și Kate Middleton sunt în Irlanda. Deși angajamentele lor sunt la o distanță de câteva ore, toată mass-media va fi focusată doar pe revenirea în Marea Britanie a lui Harry și Meghan şi este probabil să eclipseze ultima zi a turneului lui William și Kate.

O sursă din interior a declarat pentru The Sun că „În timp ce William respectă pe deplin dreptul lui Harry de a se întoarce ori de câte ori dorește acasă cu siguranţă nu se bucură că a ales să revină în același timp cu vizita sa în Irlanda, deoarece el știe ce se va întâmpla: lumina reflectoarelor în ceea ce privește presa scrisă și televiziunile vor fi pe deplin pe conectate pe Harry și Meghan".