Mega culturi de cannabis descoperite în Timiș și Caraș Severin. Unul din cei implicați era comisar al Gărzii de Mediu I VIDEO

Mega culturi de cannabis descoperite în Timiș și Caraș Severin. Unul din cei implicați era comisar al Gărzii de Mediu I VIDEO

Poliția Timiș face primele declarații oficiale cu privire la destructurarea unei rețele care cultiva și distribuia în tot vestul țării cannabis. Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Timiș și ai Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au destructurat un grup infracțional specializat în operațiuni ilegale cu droguri de risc, săptămâna trecută. Au fost descoperite cinci culturi de cannabis de amploare și au fost ridicate 150 kg de droguri. Totul a pornit de la descinderile de la finele lunii septembrie, din Caraș Severin, când s-a descoperit o super-plantație de cannabis în ograda fostului comisar-șef al Gărzii de Mediu din Caraș-Severin, Marius Cîrpean. Fost om de afaceri, Cîrpean a devenit cunoscut în perioada în care era abonat la contracte cu Consiliul Județena Caraș-Severin, iar acum numele lui apare în mai multe dosare penale.

”În perioada 6-9 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, au depistat în flagrant delict doi bărbați, de 30 și 41 de ani, în timp ce comercializau aproximativ un kilogram de cannabis, pe raza municipiului Timișoara. Pentru documentarea întregii activități infracționale, la data 10 octombrie, polițiștii au efectuat cinci percheziții domiciliare, pe raza județului Timiș”, transmite Biroul de Presă al Poliției Timiș.

Din cercetări a reieșit că membrii grupării ar fi întreținut pe raza localității Blajova, județul Timiș, o cultură de cannabis, care, după recoltare, ar fi fost ambalată în vederea comercializării. În urma perchezițiilor, au fost ridicate 150 de kilograme de cannabis și 136 de plante ajunse la maturitate.

Un număr de șapte persoane au fost conduse la audieri, trei dintre acestea fiind reținute pentru 24 de ore, iar ulterior arestate preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Extinzând cercetările, la data de 11 octombrie a.c., polițiștii au descoperit, la limita județelor Timiș și Caraș-Severin, alte patru culturi de cannabis.

Ne puteți urmări și pe Google News

La acțiune au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, precum și jandarmi din cadrul Grupări de Jandarmi Mobile Timișoara. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, cultivarea de droguri de risc, fără drept, trafic și deținere de droguri de risc.