După vâlva făcută la Moscova în urma mai multor crime neelucidate, în special din domeniul presei, Dmitri Medvedev a recunoscut astăzi că în Rusia au loc asasinate cu caracter politic, relatează AFP.
"Din nefericire, ziariştii suferă, ca şi alţi cetăţeni, din cauza activităţilor infracţionale", a declarat Medvedev într-un interviu acordat BBC, al cărui text a fost publicat pe site-ul Kremlinului.
"Nu cred că este vorba în toate cazurile de acţiuni politice. Dar în unele situaţii este posibil să fie vorba despre răzbunare politică, sunt absolut sigur", a adăugat el.
Cazul asasinării ziaristei Anna Politkovskaia, care lucra pentru Novaia Gazeta şi era unul dintre puţinii jurnalişti care acoperea războiul din Cecenia, nu a fost elucidat încă, nici chiar după un proces care a durat trei luni. În ianuarie, avocatul Stanislav Markelov şi ziarista Anastasia Baburova, care lucra pentru tot pentru bisăptămânalul Novaia Gazeta, au fost împuşcaţi mortal în plin centru al capitalei ruse.
Opoziţia rusă a sperat că venirea la Kremlin a lui Medvedev va aduce schimbări după cei opt ani de mandat ai lui Vladimir Putin, criticat de comunitatea internaţională pentru încălcarea drepturilor omului în Rusia.