Medvedev nu va candida la prezidențiale împotriva lui Putin

Preşedintele rus Dmitri Medvedev își dorește încă un mandat la Kremlin, dar nu ar candida anul viitor dacă îl va avea drept contracandidat pe premierul Vladimir Putin. Declarația a fost făcută de Medvedev pentru Financial Times, care a ținut să infrirme și speculațiile din ultima vreme conform cărora disputele dintre el și șeful guvernului ar fi luat amploare.

Medvedev, devenit liderul Federației Ruse în 2008, după ce Putin nu a avut voie să mai candideze pentru un nou mandat, a lăsat, în ultima vreme, impresia, că încearcă să se detașeze de acesta, relatează Daily India. Liderul de la Kremlin consideră însă că o potențială competiție între el și premier ar putea ”submina” obiectivele pe care cei doi și le-au propus în ultimii ani.

”O concurenţă între noi ar fi ceva rău pentru misiunile şi obiectivele pe care ni le-am fixat în ultimii ani. De aceea, ea nu ar fi cel mai bun scenariu pentru ţara noastră”, a spus Medvedev. ”Consider că oricare conducător care ocupă funcţii ca aceea de preşedinte este pur şi simplu obligat să-şi dorească să se prezinte la alegeri. Asta este însă o altă problemă decât aceea de a şi lua decizia”, a mai spus liderul de la Kremlin.

Președintele Rusiei a precizat însă că în cel mai scurt timp va anunța dacă va candida din nou.