Congresul pre-electoral al partidului "Rusia Unită", care a început ieri la Moscova, ar putea tranşa problema candidatului la alegerile prezidenţiale din Rusia, din 2012.
Aşteptările multora se îndreaptă către preşedintele Dmitri Medvedev, a cărui prezenţă va da un semnal pozitiv în ceea ce priveşte susţinerea pentru formaţiunea lui Putin. Întrunirea politică se desfăşoară în contextul în care niciunul dintre cei mai puternici oameni din Rusia nu şi-a anunţat public candidatura pentru prezidenţialele de anul viitor. Oficial, congresul partidului "Rusia Unită" este dedicat adoptării noului program şi lansării, în cursul zilei de astăzi, a candidaţilor pentru Duma de Stat, la scrutinul din decembrie. Există însă voci care spun că evenimentul de la Moscova doreşte să demonstreze, prin participarea preşedintelui Medvedev, solidaritatea acestuia cu Putin, implicit faptul că între cei doi lideri nu există niciun dezacord. Prezenţa liderului de la Kremlin este cu atât mai mult binevenită, cu cât formaţiunea lui Putin, care deţine două treimi din Duma de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus) a început să piardă în sondaje, coborând sub 45 de procente. Afişarea celor doi lideri în faţa celor 10.000 de delegaţi ai formaţiunii nu înseamnă automat că Putin şi Medvedev vor pune capăt zvonurilor din ultima vreme şi vor face un anunţ referitor la cel care va candida în 2012 la Kremlin. Iar comentatorii politici susţin că lipsa unui astfel de anunţ va prelungi incertitudinea politică. Sfaturi de la consilieri Ce se va întâmpla clar la acest congres este greu de anticipat chiar şi pentru analiştii de la Moscova. "Ceva tot trebuie anunţat în cadrul congresului, altfel de ce se mai duce şi Medvedev?", afirmă Maria Lipman, politolog al centrului Carnegie. Un rol important îl au în aceste zile consilierii lui Medvedev care - deşi premierul şi preşedintele au declarat că vor decide împreună care dintre ei va candida - îl sfătuiesc pe liderul de la Kremlin să iasă la rampă şi să solicite sprijinul formaţiunii lui Putin. Igor Yurgens, unul dintre consul tanţii lui Medvedev, preşedinte al Institutului Dezvoltării Contemporane, înfiinţat de preşedintele rus, apreciază că Medvedev ar trebui să lanseze un apel partidului Rusia Unită, pentru a-l susţine în campania prezidenţială. "Cu cât se va întâmpla mai repede, cu atât mai bine. Astfel se va pune punct incertitudinii politice pe care o au oamenii şi care costă Rusia la capitolul imagine şi capital", a subliniat Yurgens. Frontul Popular Aşa cum s-a întâmplat şi la alegerile din 2007, Putin este aşteptat să accepte locul din fruntea partidului, mai ales că, în primăvară, a extins raza de acţiune a acestuia, preluând controlul a peste două treimi din Duma de Stat. Site-ul Bloomberg aminteşte că Putin a lansat în luna mai un "Front Popular" care, deşi nu este înregistrat ca partid politic, reuneşte peste 700 de companii şi 2000 de grupuri de interese. Premierul rus afirma recent că lista de candidaţi ai partidului "Rusia Unită" la scrutinul din decembrie va include membri ai Frontului Popular. <iframe width="560" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/pXK7g_tGes8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> SCHIMBARE Sistem politic pe model german Presa de la Moscova scrie că premierul Putin şi-a propus ca obiectiv al formaţiunii "Rusia Unită" schimbarea radicală a sistemului politic, prin adoptarea unei noi Constituţii. Proiectul despre care vorbeşte presa prevede că Federaţia Rusă ar urma să se transforme dintr-o republică prezidenţială în una parlamentară. Modelul conceput în "laboratoarele Casei Albe" (sediul guvernului rus) copiază în întregime sistemul de guvernare existent în Germania. Prin urmare, şi în Rusia preşedintele ar urma să aibă un rol pur reprezentativ, iar toată puterea ar fi concentrată în mâinile premierului. Acesta va fi ales de partidul sau coaliţia de formaţiuni ce vor ieşi învingătoare în alegerile pentru Duma de Stat. Dacă această iniţiativă nu va fi făcută publică la congresul "Rusiei Unite" de astăzi, atunci cel mai probabilproiectul va fi expus imediat după alegerile pentru Duma de Stat.