Medvedev atacă

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a declarat că ar ataca din nou Georgia, chiar şi dacă aceasta s-ar afla sub aripa ocrotitoare a NATO, în cazul în care ar exista o nouă provocare din partea acesteia.

Într-un discurs susţinut la întâlnirea anuală a experţilor ruşi, de la Club Valdai, Medvedev a precizat că atacurile Georgiei asupra regiunii separatiste Osetia de Sud, din 8 august, reprezintă echivalentul rus al atacurilor de la 11 septembrie, din Statele Unite.

"Imediat după incidentele din Caucaz, am realizat că 8 august a avut pentru noi aceeaşi semnificaţie ca şi 9/11 pentru Statele Unite", a spus Medvedev.

Liderul de la Kremlin a atacat, în continuare, planurile de expansiune a NATO asupra vecinilor Ukraina şi Georgia. El a adăugat că aderarea acestor ţări la NATO nu le va feri de un eventual conflict cu Rusia.

"Apropierea tot mai mare de graniţele cu Rusia nu conferă NATO o mai mare putere", a spus Medvedev. "Apartenenţa Georgiei la NATO", a adăugat el, "ar constitui un factor destabilizator atât pentru Alianţa Nord-Atlantică, cât şi pentru fragila zonă a Caucazului".

"Situaţia creată nu este dreaptă faţă de Rusia. O putem considera chiar umilitoare şi nu avem de gând să o mai tolerăm", a adăugat liderul de la Kremlin.