Medicul erou de la Străulești vrea să rămână anonim

Medicul erou de la Străulești vrea să rămână anonim

„Omul potrivit la locul potrivit”, un proverb care se potrivește de minune în cazul fetițelor care au fost la un pas de înec sâmbătă. Doctorul care le-a resuscitat n-a dorit să se transforme într-o vedetă

Două fete, una de 12 ani și cealaltă de 16 ani, au ales sâmbătă să scape de caniculă la piscina unui restaurant de la Străulești. S-au aventurat în locul unde apa le depășea înălțimea și neștiind să înoate, s-a întâmplat tragedia. Acum, se zbat între viață și moarte la Spitalul Grigore Alexandrescu, după ce au fost la un pas de înec. Procurorii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sâmbătă seara, cineva a sunat la 112, iar în șapte minute ambulanțele SMURD au fost la fața locului. Spre norocul fetelor, un medic a ales să-și petreacă timpul liber la aceeași piscină, și le-a acordat primul ajutor. Martorii spun că fetele au fost resuscitate până la sosirea ambulanțelor.

Aseară, la închiderea ediției, fetele se aflau la Terapie Intensivă, unde erau intubate, dar doctor Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt al spitalului, spune că erau în stare critică cu șanse minime de supraviețuire.

De altfel, secretarul de stat în MAI, Raed Arafat declarase că va urma o perioadă dificilă pentru cele două victime în care se va stabili care a fost efectul hipoxiei, adică a lipsei oxigenului care ajunge la creier. „În 7 minute a fost prima ambulanţă acolo, dar era un medic de la SMURD, în timpul lui liber, de la Spitalul Floreasca, şi el a început resuscitarea la faţa locului până au venit echipajele SMURD în sprijinul lui”, a mai spus Arafat.

Se ascunde de reflectoare

Medicul erou este Nicolae Oprițescu, care a ales să nu vorbească despre cum le-a salvat pe cele două fete, deși a jucat un rol foarte important.

„Faptul că a fost medicul acolo şi a început resuscitarea este foarte important, pentru că asta înseamnă că a redus perioada de lipsă de oxigen până ce au sosit echipajele”, a explicat Arafat.

Născut în judeţul Neamţ, medicul Nicolae William Opriţescu a absolvit concursul naţional de rezidenţiat din sesiunea 21 noiembrie 2010. A ales să rămână medic specialist în Medicină de Urgență la Spitalul Floreasca.

Episodul din 2014

Pe 5 iunie 2014, Opriţescu a apărut în presa centrală după ce s-a ocupat de un accident în care au fost implicaţi doi adolescenţi în vârsta de 14 şi de 15 ani. Tinerii au fost accidentaţi grav în timp ce împingeau mașina tatălui rămasă fără combustibil şi o altă maşină i-a izbit în plin. În urma accidentului petrecut pe Șoseaua de Centură a Capitalei, între Mogoșoaia și Otopeni, medicii au fost nevoiţi să-i amputeze unuia din cei doi tineri ambele picioare.