Medicul Lucian Burlea, fondatorul Institutului de Psihiatrie Socola, vine cu soluții pentru pacienții cu afecțiuni grave

Medicul Lucian Burlea, fondatorul Institutului de Psihiatrie Socola, vine cu soluții pentru pacienții cu afecțiuni grave

Medic specialist în chirurgie orală, șef de lucrări la Universitea de Medicină „Gr. T. Popa” Iași, fost manager și fondator al Institului de Psihiatrie Socola, dr. Lucian Burlea va fi reprezentantul în România al Acıbadem Healthcare Group din Turcia.

Clasată în topul mondial al serviciilor de Sănătate, rețeaua medicală are 20 de spitale în spațiul european și asiatic. „Am înființat reprezentanța autorizată Acibadem pentru a deschide o linie directă spre aceste servicii pentru pacienții din România. Atuurile Acibadem din Istanbul sunt capacitățile foarte mari ale grupului medical, acoperind tot spectrul aplicațiilor necesare pentru orice pacient, indiferent de boală. Intrând în spitalele Acibadem, am fost impresionat de calitatea serviciilor, somptuozitatea spațiilor, de dotările de ultimă oră, de condițiile hoteliere ale saloanelor pentru internări, la nivel de cinci stele. Dar cel mai mult m-a convins valoarea medicală a specialiștilor, remarcând, în același timp, calitatea umană a personalului, aplecarea tuturor medicilor spre nevoile pacienților, un deziderat strategic la Acibadem”, spune dr. Lucian Burlea.

 

El precizează că noua reprezentață nu doar va mijloci relația cu clinica din Istanbul, ci va aduce la Iași și în toată România specialiștii Acibadem, care vor da consultații și chiar vor face intervenții chirurgicale complexe. 

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Ce l-a făcut să accepte această propunere?  ”O suferință în familie m-a făcut să cunosc îndeaproape o clinică de elită din sistemul medical din Austria. Anterior, de-a lungul mai multor ani, am intrat în contact și am dobândit cunoștințe în clinici de excelență ale mai multor sisteme medicale avansate din lume, în SUA, Canada, Franța, Germania, Italia. Toate aceste experiențe profesionale mi-au conferit înțelegerea importanței calității actului medical atunci când vorbim de cel mai valoros lucru al omului, sănătatea, mai ales în momentele critice, hotărâtoare”, și-a motivat alegerea dr. Burlea, care a ținut să precizeze cu nu este vorba despre o concurență cu sistemul sanitar din România, ci doar despre cazuri pentru care nu sunt soluții la noi în țară.

 

De altfel, dr. Lucian Burlea face parte dintr-o cunoscută familie de medici din Iași: tatăl său, prof.univ. dr. Marin Burlea, este şeful Clinicii de Gastroenterologie din cadrul Spitalului Sfânta Maria din Iaşi, mama sa, prof.dr. Georgeta Burlea, este logoped, iar sora sa, conf.univ.dr. Anamaria Ciubară, este medic primar psihiatru.

 

 

Fostul manager al Institutului de Psihiatrie Socola spune că, prin noua reprezentanță Acibadem, se va ocupa personal să ajute pacienții din România la întocmirea dosarului medical și pentru a fi consultați de nume notorii ale medicinei din Europa: „Vom ajuta în rezolvarea unor cazuri medicale complexe, în găsirea unor soluții în situații critice ale unor boli grave. Ne ocupăm de completarea dosarului medical și facilităm accesul la ceea ce se cheamă în medicină „second opinion” de la distanță și îi vom ajuta pe cei aflați în suferință să ajungă la cel mai bun specialist care ar putea să soluționeze cazul. Deocamdată, cei interesați ne pot contacta la tel: +40723200244, e-mail: lucianburlea@yahoo.com”.

 

Reprezentantul Acibadem în România a anunțat că, pe 20 aprilie, vor avea loc evaluări a doua opinie la sediul din Cluj, pe baza rapoartelor medicale în limba engleză. ”Conf. Dr. Leyla Özer, specialist în oncologie la Spitalul Universitar Acıbadem Atakent, vine la Cluj. Pe lângă experiența sa extraordinară în toate ariile oncologiei, Dr. Özer este specializată în cancerele rare”, a precizat medicul Lucian Burlea.