Update 4.Cele două doctorițe de la Spitalul Sfântul Pntelimon, acuzate de omor calificat, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.
Update 3: Asistenta acuzată că ar fi știut despre neregulile din spital, pusă sub control judiciar.
În urma audierilor de joi, asistenta acuzată că ar fi mușamalizat acțiunile cadrelor medicale de la Secția ATI, și reținută ieri, a fost eliberată sub măsura controlului judiciar.
Update 2: Medicii din Secția ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon susțin că noradrenalina nu salvează viața unui pacient, iar dacă un pacient nu are nevoie, nu i se administrează doza.
„Noradrenalina nu salvează viața. Nu e un medicament care salvează viața”, a explicat șefa secției ATI, Florina Pompilian.
Referitor la acuzațiile făcute de Vasile Barbu, conform căreia s-a ajuns la această situație pentru ca spitalul să primească mai mulți bani, medicii susțin că nu știu să existe un astfel de sistem.
Demisiile din gărzi urmează să fie depuse mâine, iar în momentul în care pacienții de la ATI vor fi recuperați, își vor da și demisia din Spital.
„Nu putem să ne desfășurăm activitatea în asemenea condiții. E o specialitate grea, dar e una ce e terfelită în momentul acesta. Preferăm să mergem undeva unde nu suntem călcați în picioare.
E inadmisibil să avem în fiecare săptămână câte o reclamație că nu am salvat un pacient”, a mai spus șefa secției ATI.
Update 1: Amenințări cu demisia din partea medicilor ATI
Zece medici de la Sf. Pantelimon amenință că își vor da demisia din cadrul secției ATI, în semn de protest și solidaritate față de măsurile de reținere a celor două doctorițe.
Medicii de la Terapie Intensivă acuză că în ziua respectivă ar fi putut oricare dintre ei să fie la muncă și că oricare ar fi fost pasibili de acuzațiile aduse.
Pacienții deja internați vor fi îngrijiți, însă vor mai fi primite doar cazuri de urgență.
Știre inițială:
Medicii de la Spitalul Sfântu Pantelimon care au fost acuzaţi de omor calificat cu premeditare vor fi duși la Tribunal Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.
Medicii de la Spitalul Sf. Pantelimon, cu propunere de arestare preventivă
Procurorii Parchetului de pe lângă TB au dispus deschiderea unei acțiunii penale împotriva a două doctorițe de la secția de terapie intensivă a spitalului Sf. Pantelimon din București și reținerea lor. Alături de medicii respectivi, o asistentă este acuzată de mărturie mincinoasă.
Medicii de la Secţia de Anestezie Terapie Intensivă vor fi duşi, în cursul zilei de joi, la Tribunalul Bucureşti, unde se va judeca propunerea de emitere de mandate de arestare preventivă.
Reamintim faptul că doctorițele au fost reţinute miercuri, sub acuzația că că i-au scăzut nejustificat doza de noradrenalină unui pacient în vârstă de 54 de ani.
Ce spun procurorii despre acest caz uluitor
Medicii de la Spitalul Sfântu Pantelimon au petrecut noaptea în arest, în urma unei ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. Procurorii acuză că medicii anestezişti sunt suspectaţi că ar fi scăzut în mod eliberat doza de noradrenalină unui bărbat de 54 de ani, aflat în stare gravă la secția ATI de la spitalul Sfântu Pantelimon.
Procurorii mai arată că „La data de 26.03.2024, ora 16:45, cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie”.
De asemenea, „La data de 04.04.2024, ora 13:17, inculpatele M.M.A. şi P.M., profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (acelaşi pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15:00”, spun procurorii despre medicii de la Spitalul Sfântu Pantelimon.