Din bătrâni se spune că fiecare nou-născut are un înger care-l îngrijește de aproape, cel puțin până este botezat. Există însă și cazuri în care îngerii au nevoie de ajutorul oamenilor. Iar unul dintre acești oameni este doctorița Camelia Ionescu, pediatru și neonatolog la Spitalul Județean de Urgență Deva. Dăruirea ei face ca, în fiecare an, aproape o mie de copii născuți prematur, de 600-700 de grame, să poată ajunge sugari, la sânul mamelor lor

Doctorița Camelia Ionescu, de 56 de ani, face parte din categoria oamenilor care își confundă viața cu meseria. Trăiește mai mult în spațiul de Terapie Intensivă al Secției de Neonatologie decât acasă. „Stau în spital cam 90 – 100 de ore pe săptămână, ca orice medic care face gărzi”, povestește doamna doctor. Apoi, pe parcursul discuției se dă de gol: „La mine, contravizita – adică vizita de seară – poate să dureze și o oră, poate să dureze și cinci ore, poate să dureze și toată noaptea”. După care explică, pe larg:„De exemplu, sunt cazuri de născuți prematur care au nevoie de ventilație și-atunci rămân, chiar dacă nu e garda mea. Nu spun că astfel îmi ajut colegii. Mă ajut pe mine, în primul rând, pentru că este responsabilitatea mea, ca șef de secție, până la urmă”.

Se confirmă astfel și po veștile conform cărora doctorița Ionescu vine, de multe ori, în toiul nopții, de-acasă, la spital, îmbrăcată și încălțată la repezeală, cu ce apucă, pentru a reanima un nou-născut prematur, o mogâldeață mai mică și mai ușoară decât antebrațul unui bărbat adult.

Condamnată la o gardă permanentă

Și când e în timpul liber nu „scapă” de problemele de serviciu. E oprită pe stradă de mămici și mereu se oprește să stea de vorbă cu ele. Le răspunde la toate întrebările și le dă sfaturi. Și face asta cu orice mămică, indiferent de ocupație sau statut social. Și, da, stă de vorbă până și cu prostituatele – mămici. „Păi ce?! Nu sunt, totuși, oameni?!”, se emoționează doctorița. Are mereu cele două telefoane mobile la îndemână. Se-ntâmplă des săși lase căruciorul de cumpărături în hala hipermarketului, în care se află în puținul său timp liber, și să plece într- un suflet la spital, pentru că vreun suflețel înghesuit într-un corp de doar 750 – 1.000 de grame, venit pe lume cu imunitate zero, are nevoie de ajutorul ei.

Susține că își ia cam toate zilele de concediu, întrun an, dar pe „fragmente – fragmențele”. Ultimul concediu a însemnat patru zile petrecute la Cluj – Napoca, în iulie, însoțindu-și fiica la examenul de admitere la facultate. Ultima vacanță propriu- zisă a fost în 2010: „Am fost șase zile la mare, pentru că fiica mea avea deja 14 ani și nu văzuse marea”. În rest, concediul e petrecut tot acasă. „Nu prea poți să pleci din oraș. Cu nou-născuții e mai greu de lucrat. E prea mare responsabilitatea ca să plec”.

13 revelioane petrecute în spital

Nici măcar ziua de naștere care coincide cu Anul Nou nu și-o prea petrece acasă. „Oooo, mai bine întrebațimă câte Revelioane nu am făcut pe secție! Mi-e mai ușor așa...”, spune Camelia Ionescu. Între 1990 și 2000 a făcut doar trei Revelioane în afara spitalului, și tot atâtea în ultimii 16 ani: 2004, 2009 și 2015. „Să nu credeți că stau atâta în spital pentru că mi-e drag să văd pereții ăștia albi. Sunt mai multe motive. Unul vi l-am spus deja: e o responsabilitate mare. Când iau în mâini un prematur, primul și singurul lucru pe care-l simt e responsabilitate, curat. În momentul acela trebuie să te detașezi de orice alt gen de sentimente. E o chestiune care i se imprimă oricărui medic încă din primii ani de facultate. Trebuie să-l reanimezi pe acel nou-născut, să-l aduci pe linia de plutire, să-l monitorizezi. Abia după ce îl aduci pe linia de plutire poți să te gândești și sentimental la problemele copilului. Am și eu doi copii, acum sunt mari, și-mi pare rău când văd nou-născuți atât și atât de fragili”, mărturisește doctorița

„Nou-născutul e un extraterestru”

Prin mâinile ei trec anual în jur de 700 de nou născuți, dintre care vreo 30 n-ar avea nicio șansă să trăiască dacă n-ar fi tratați și îngrijiți de oameni ca doamna doctor și colegele ei din secție. „Ni se întâmplă și nouă să mai pierdem câte-un copil născut prematur. Anul trecut au fost patru. Unul născut la Deva și trei veniți, in-extremis, cu mari probleme de la alte spitale din județ. Ne ia și mai bine de o săptămână să ne revenim. De fiecare dată discutăm cu colegii de la Obstetrică-Ginecologie și reluăm tot traseul medical al cazului: ce s-a administrat, când, dacă a mers, de ce nu a mers...”, spune doctorița.

Uneori, diagnosticul pentru un „prematur” se pune în cinci secunde

Nu poate însă să spună cam unde s-ar situa Neonatologia într-un clasament al dificultății disciplinelor medicale. „Noi nici nu existăm pentru marea majoritate a publicului. De existența noastră află doar cei care au copii născuți prematur. Mulți abia atunci află că există neonatolog, sau pediatru. E destul de dificil. Un născut prematur se comportă total altfel ca fiziologie, fiziopatologie, ca manifestări clinice și are patologii care nu seamănă cu ale adultului. Sunt patologii specifice nou născutului. Nou-născutul trebuie să-l vezi în cinci secunde și să știi ce manifestări are. Cum clipește, cu privește, cum ține degetele de la mâini, de la picioare, postura mâinilor, postura picioarelor, aspectul tonic, mobilitate.... totul e diferit... Nou născutul nu e un adult. E... așa... un extraterestru”, glumește doctorița Camelia Ionescu.

Dumnezeu locuiește și la Terapie Intensivă

Cabinetul Cameliei Ionescu este, de fapt, un fost salon, mobilat modest. Zecile tratate de specialitate care stau pe rafturile a două dulapuri destul de mari sunt însoțite de câteva icoane: „Nu merg la biserică. Nu am timp. Dar cred în Dumnezeu și pot spune că eu și colegele mele chiar îi simțim prezența, mai ales în sectorul nostru de Terapie Intensivă. De fapt, eu le tot spun colegelor mele, mai ales asistentelor, că ele sunt mâinile cu care îngerii lui Dumnezeu au grijă de acești copii. Dar să știți că și colegii mei sunt așa. Ar trebui să mergeți și în ATI-ul mare să vedeți ce e acolo. Sigur, pacienții noștri sunt mai mici, mai fragili. Și nu e mulțumire mai mare pentru mine și pentru noi toate, când vedem cum un micuț care a fost muribund, născut la 750, 800 sau 1.350 de grame, ajunge un copil perfect normal, fără niciun fel de sechele. După doi, trei, cinci ani vin părinții cu ei și ni-i arată. Nu vă pot spune ce împlinire simt atunci. Cu una dintre fetițele care au trecut prin așa ceva am bucuria să mă întâlnesc des, dimineața, când merge la școală. Mulți alți copii sunt deja plecați în străinătate, cu părinții, dar aflăm despre ei de la rudele lor rămase aici”. Iar pe cei care au stat în secția ei câte două sau trei luni, îi știe după nume.

FOTO: Cea mai mare satisfacție a medicului Camelia Ionescu este atunci când se întâlnește pe stradă cu foștii ei pacienți

În 2009 a refuzat un salariu, în Franța, de 7.000 de euro

Camelia Ionescu a absolvit Medicina în 1987. Ar fi vrut să facă neurologie infantilă, însă postul de pediatru scos la concurs, la Deva, a făcut-o să revină acasă, aproape de părinți. Apoi și-a făcut specializarea și în neonatologie. „Nu-mi pare rău că am ales specializarea asta. Nu cred că am făcut-o în minus. Nu-i un exces de mândrie. E, poate, un exces de mulțumire. Sunt un om oarecare, dar nu am vreun regret. Cred că am făcut exact cât trebuie. Sigur că sunt și cazuri pe care le pierzi: unul, două, trei dece- se pe an. Mă remontez greu, foarte greu după ele, dar trebuie să mergi mai departe”, mărturisește doamna doctor. Regretă, însă, că nu a plecat din țară: „Am avut mai multe oferte și eu și majoritatea colegilor mei din spital. Îmi aduc aminte de una, prin 2009 parcă era, fusesem sunată chiar din biroul managerului unui spital din Valence, Franța. Mi se ofereau 7.000 de euro pe lună cu șase gărzi!”. Erau de zece ori mai mulți bani decât câștiga doctorița la acea dată.

„La noi, există o furie a pacienților și a rudelor, pe medici!”

N-a plecat din țară. „Singură, cu doi copii pe-atunci mici, mi-a fost greu să plec. Plus că eu, la școală făcusem doar engleză și rusă, deloc franceză. Acum regret că nu am plecat. Regret pentru că, la noi, nu mai există respect pentru medici. Mi se întâmplă destul de des să intru în salon, să dau «Bună dimineața», și să nu mi se răspundă deloc, sau să-mi răspundă cu un simplu «Bună». Să nu mai vorbesc de fătuțe de 20 de ani care mă iau «la pertu» ori de vizitatorii pe care trebuie să-i invit eu afară din salon pentru ca vizita medicală să se desfășoare așa cum trebuie. La noi există doar o furie a pacienților și aparținătorilor, din păcate, care vine, parțial, și din lipsa unor cunoștințe medicale. Eu, personal, nu am avut probleme și sper să mă ferească Dumnezeu 10 ani cât mai stau pe-aici, până la pensie...”. Doctorița Camelia Ionescu are ochii umezi!

„Mâinile îngerilor” s-au împreunat și cer ajutor

Doctorița Camelia Ionescu nu lucrează deloc în sistemul privat, precum alți colegi de-ai săi. Nu că asta ar fi ceva rău, ci pur și simplu pentru că „nu am timp și de așa ceva”. Cu ani în urmă a fost nevoită să-și facă timp pentru a bate pe la ușile firmelor din Deva în căutare de sponsorizări: „Aveam nevoie de bani pentru mobilier și amenajări interioare. Ceva – ceva am reușit atunci. Apoi administrația spitalului a găsit resurse financiare și pentru secția noastră. Dotările tehnice sunt, cât de cât în regulă. Doar aparatul Roentgen e vechi. Habar nu am cât mai costă. Ar fi nevoie de unul nou. Și ar mai fi nevoie de un EKG portabil. Acum îl împrumutăm pe cel de la Obstetrică-Ginecologie, când avem nevoie. Incubatoarele sunt ok. O parte sunt de tip basic. Ar fi bine dacă le-am înlocui cu unele cu saltea încălzită. Cred că astea costă între 12.000 și 18.000 de euro bucata, în funcție de dotări”.

Cine vrea și poate să ajute „mâinile îngerilor lui Dumnezeu” de la Deva să lucreze și mai bine, o poate face făcând donații în lei, în contul RO- 98TREZ36621F370100XXXX, cu mențiunea „Pentru secția de Neonatologie”. Cine dorește să facă sponsorizări – în bani sau materiale, poate contacta direct conducerea Spitalului Județean de Urgență Deva – Hunedoara.