Peste 100 de medici, agresați de cei pe care-i tratează. Ce pedepse riscă

Peste 100 de medici, agresați de cei pe care-i tratează. Ce pedepse riscăCampanie împotriva violenței/ Sursa colaj: urgenta.md

Peste 100 de medici au fost supuși agresiunilor de pacienți sau rudele acestora. Statistica este una alarmantă, așa cum se referă doar la primele șase luni ale anului în curs. 

Conform unui comunicat al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, cel mai des agresate sunt echipajele de urgență. Aceștia sunt cel mai expuși riscului de a fi agresați nu numai verbal, dar și fizic.

„De la începutul anului 2024 au fost raportate 110 cazuri de agresiuni, dintre care 94 verbale și 16 fizice. Cel mai mare număr a fost înregistrat în regiunea de centru a țării – 66 agresiuni (55 verbale și 11 fizice), urmate de 27 agresiuni (23 verbale și 4 fizice) la nordul țării; 15 agresiuni (14 verbale și una fizică) la sudul țării și 2 agresiuni verbale în UTA Găgăuzia”, se arată în comunicatul instituției.

Echipaj salvare/ Sursa foto: urgenta.md

Medici agresați în timpul misiunii de salvare

Totodată, instituția amintește că anul 2023 nu a fost unul mai puțin riscant pentru medicii de la Salvare. Respectiv, au fost înregistrate 219 cazuri de agresiuni, dintre care 188 verbale și 31 fizice. Numărul de cazuri a fost cu 23 mai mare decât în 2022. Unii dintre pacienți sunt mai predispuși să recurgă la comportament violent, atunci când ceva nu le place, spun medicii. De vină ar fi agravarea stării de sănătate fizică și mintală, condițiile de trai precare sau consumul excesiv de alcool și droguri.

„Actele de violență îndreptate împotriva personalului IMSP CNAMUP perturbă atât procesul de acordare a asistenței medicale urgente, cât și starea de sănătate a angajaților. Comportamentul agresiv al pacienților reprezintă un risc pentru echipele de asistență medicală urgentă, care sunt la datorie mereu cu dedicație și abnegație întru salvarea vieților”, se mai arată în comunicatul instituției.

Medici

Medici. Sursa foto: Arhiva EVZ

Ce riscă persoanele care aplică violența față de medici

Din anul 2020, violența verbală sau fizică asupra cadrelor medicale este pedepsită cu până la 15 zile de arest contravențional sau cu o amendă de până la 7.500 de lei. Proiectul de lege a fost elaborat și votat după ce opinia publică a fost bulversată de mai multe cazuri în care medicii au avut de suferit. Unii dintre ei s-au ales cu fracturi și comoții cerebrale, după ce au fost luați la bătaie de rudele unor pacienți.

Ne puteți urmări și pe Google News