O știre venită de dincolo de ocean ne anunță că Administraţia pentru Medicamente şi Alimente din SUA (FDA) a aprobat utilizarea extinsă a imunoterapiei de succes cu Keytruda în combinaţie cu metodele de chimio-radioterapie. Puțini pacienți din România știu că acest tratament se aplică în România din anul 2015 și care sunt beneficiile.
Marea noutate este că FDA a aprobat acum ca pacientele nou diagnosticate cu un tip de cancer de col uterin avansat să fie tratate cu Keytruda și în afara studiilor clinice. Acestea au testat imunoterapia cu acest medicament ani de zile, iar rezultatele au relevat cât este de benefic și în cazul cancerului de col uterin. În prezent, cu Keytruda se tratează 10 tipuri de cancer.
Aprobarea s-a bazat pe date dintr-un studiu clinic efectuat pe 1.060 de paciente pentru care combinaţia de medicamente a redus riscul de progresie a cancerului sau de deces cu 41% în comparaţie cu tratamentul doar cu chimio-radioterapie, a informat firma producătoare Merck.
Tratamentul combinat cu Keytruda a fost aprobat pentru pacientele cu cancer de col uterin care nu au primit anterior intervenţii chirurgicale, radiaţii sau terapie sistemică, a comunicat FDA.
Keytruda, ca și alte medicamente folosite în imunoterapie, ajută propriul sistem imunitar al organismului să prevină cancerul prin blocarea unei proteine numite PD-1.
Cine face în România tratament cu imunoterapie
Conf. Dr. Michael Schenker, medic primar oncolog, este unul dintre puținii specialiști români care au reușit să deruleze studii clinice ale FDA (Food and Drug Administration SUA) pentru substanțe biologice împotriva cancerului încă din anul 2015. Rezultatele acestor tratamente clinice asupra pacienților români sunt fantastice.
Conf. dr. Michael Schenker, de la Clinica de Oncologie Sf. Nectarie din Craiova, și echipa lui folosesc de 9 ani tratamentele inovatoare aprobate de FDA pentru studii clinice și înregistrează succese notabile în cancerele de sân, melanom, pulmonar, dar și în cele de ficat și căi biliare.
Studii clinice cu tratament de imunoterapie (se folosesc mai multe medicamente, funcție de tipul de cancer: pembrolizumab; opdivo-nivolumab, yervoi-ipililumab , atezolizumab, aveluamb ș.a.) se efectuează și în clinici din Cluj, Timișoara, Constanța. Este un volum de muncă mai mare pentru medici deoarece aceste studii clinice implică și cercetare, dar sunt în beneficiul pacienților.
Pacienți diagnosticați cu cancere în stadii avansate, incurabile conform profilului bolii, au reușit să treacă de pragul de 5 ani speranță de viață prin administrarea de imunoterapie – o terapie moleculară de ultimă generație, care a câștigat premiul Nobel pentru medicină în anul 2019. De acest motiv l-am consultat pe dr. Schenker cu privire la ultimele informații publicate în presa americană despre tratamentul novator cu Keytruda. Precizez că conf. dr. Michael Schenker este și președintele comisiei consultative de oncologie din Ministerul Sănătății.
Tratamentul cu Keytruda se face deja în România
Surpriză. Dr. Schenker ne-a spus că pacienți români au beneficiat de tratament cu Keytruda din anul 2015.
„Noi facem tratament cu Keytruda, substanța Pembrolizumab, în cadrul studiilor clinice, de ani de zile, din 2015. Este vorba despre "fratele" geamăn al Nivolumab cu care tratăm pacienții cu cancere hepatice și de căi biliare, spre exemplu. Au același mecanism de acțiune, sunt identice. Într-adevăr, sunt deja multe indicații aprobate de către FDA și EMA pentru cele două medicamente și e bine că studiile clinice și-au dovedit utilitatea căci au dus la aprobarea tratamentului și în cazul cancerului de col uterin”, ne-a declarat dr. Michael Schenker. Tot el ne-a informat că tratamentul cu Keytruda este inclus deja în Planul Național de Combatere a Cancerului (PNCC).
Ce sunt studiile clinice, atât de benefice pacienților români
În SUA, pragul de calitate al unui centru oncologic este considerat la 33-35% din activitate. Practic, pentru 33% dintre pacienți, tratamentul să fie acoperit prin studii clinice.
„În România, nu numai tratamentul este acoperit financiar, ci și toate investigațiile necesare – analize de laborator, explorări imagistice, consulturi, etc. Astfel, pentru pacient, totul este gratuit, iar pentru statul român se face o economie remarcabilă, atât prin costul medicamentelor, cât și prin cel al explorărilor necesare. De asemenea, taxele, impozitele din aceste activități pot reprezenta o sursă importantă de venituri pentru țara noastră.
Astfel, dezvoltarea serviciilor de cercetare clinică trebuie să fie o prioritate națională pentru următorii ani, trebuie să fie o componentă importantă a Planului Național de Combatere a Cancerului”, transmite dr. Schenker pacienților.