Medicamente pe rețetă, eliberate din farmaciile online. Deocamdată în România nu este posibil. Doar opt dintre statele membre UE permit astfel de servicii.
Otreime dintre cetățenii europeni și-ar dori să obțină medicamente prescrise de medic pe rețetă inclusiv din farmaciile online. Este rezultatul unui studiu realizat de firma de consultanţă Copenhagen Economics, prezentă în patru ţări din Europa.
Medicamente pe rețetă, eliberate din farmaciile online
Florina Bonifate, secretarul general al Colegiului Farmaciștilor, și dr. Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București/Ilfov, au vorbit despre acest sistem.
Raportul, publicat de Copenhagen Economics și comandat de Alliance for Safe Online Pharmacy (ASOP EU), arată că accesul online la medicamentele eliberate cu rețetă rămâne inegal în țările Uniunii Europene. Doar 8 dintre statele membre UE permit astfel de servicii online. Este vorba despre Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Lituania, Portugalia, Țările de Jos și Suedia. În această țară, de exemplu, 56% dintre pacienți au apelat deja la acest mod de achiziție a tratamentelor.
Pe de altă parte, în celelalte 19 state, inclusiv România, pacienții se confruntă cu restricții. Legislațiile naționale impun eliberarea medicamentelor pe bază de prescripţie medicală doar în farmaciile fizice. Este și motivul pentru care 31% dintre participanții la studiu au declarat că și-ar dori să se revină asupra legislației.
O astfel de lege ar stopa abuzul de medicamente
Studiul, intitulat „Deblocarea beneficiilor accesului online la medicamentele eliberate pe bază de prescripţie medicală în UE” vine cu o concluzie clară: achiziția online ar avea numai beneficii! În primul rând, au declarat cei chestionați, oamenii apreciază confortul cumpărăturilor din fața unui computer, laptop, telefon dar și livrarea rapidă a produselor la domiciliu.
Mai mult, au spus aceștia, s-ar economisi mult timp, accesul la tratamente s-ar face mult mai rapid, iar numărul beneficiarilor ar crește. Ne referim în special la pacienții cronici și îngrijitorii acestora, precum și la cei care locuiesc în mediul rural.
Ne îndreptăm oricum spre digitalizare. Nu vom putea evita acest lucru. Să ne luăm medicamentele din farmacii online având, desigur, o rețetă mi se pare ceva normal. Atâta vreme cât se respectă legea”, a declarat dr. Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București - Ilfov.
S-ar opri abuzul de medicamente
Și continuă: „Atenție, însă! Nu vorbim doar despre o lege. Vorbim despre ce ar implica o astfel de lege.Farmaciile ar trebui să-și modifice soft-urile, felu l în care sunt structurate acestea în așa fel încât să primească și rețete în momentul în care vrei să-ți cumperi. Nu ar fi o chestie imposibil de realizat din punct de vedere tehnic, să pui ceva în plus în soft. Sunt, într-adevăr, niște costuri dar probabil că din profiturile respective s-ar rezolva”, a sublinit medicul.
.Mai mult, medicul susține că o astfel de posibilitate ar fi chiar binevenită: „S-ar putea să fie chiar mai bine așa. Am opri, într-un fel, abuzul de medicamente. Un program nu poate fi păcălit. Ți se cere să urmezi niște pași foarte simpli și clari. Nu ai cum să-i fentezi. Nu-i bifezi, nu treci mai departe, cererea nu-ți este validată în sistem. Practic, nu te lasă softul să încalci legea. În farmacie însă, dacă te duci fizic, există posibilitatea, mică, dar există, să convingi farmacistul să-ți dea un medicament fără rețetă. Online însă, nu ai nici o șansă. Pe cine să convingi? Un program? Un soft?”, explică medicul.
Interacțiunea directă a pacientului cu farmacistul, esențială
Florina Bonifate, secretarul general al Colegiului Farmaciștilor din România, a explicat de ce nu stă în picioare o astfel de lege în România.
„În primul rând, s-a demonstrat că românii nu sunt atât de interesați de medicamente online, mă refer la cele fără prescripție medicală. Omul își cumpără paracetamolul tot din farmacia clasică. De ce ar vrea să cumpere alte medicamente de pe internet? În al doilea rând, dacă ne referim la medicamente eliberate pe bază de prescripție, nu avem un sistem informatic pus la punct. Un acces crescut nu înseamnă doar să poți să ridici, ci și să decontezi acele medicamente. Noi nu suntem complet digitalizați pe partea asta”, ne-a explicat specialistul.
Florina Bonifate: „Avem o Românie urbană și una rurală. Și nu sunt la fel de bine pregătite pentru era digitală. „Și încă un aspect: nu există o cultură medicală astfel încât să ne putem permite să luăm medicamentele ca de la un tonomat. Să nu uităm apoi faptul că interacțiunea directă a pacientului cu farmacistul este esențială. Farmacistul îți poate oferi informații utile, sfaturi avizate. Nu în ultimul rând, să ne gândim puțin și la transportul medicamentelor care trebuie efectuat în anumite condiții de temperatură. Cum să-ți aducă un curier la ușă un vaccin? Păi trebuie respectate anumite norme de transport și de temperatură”, mai precizează farmacista.
Cercetarea a fost realizată printr-un sondaj aplicat pe 5.000 de consumatori europeni, precum și prin interviuri cu pacienți cronici, farmacii și asociații de pacienți, scrie adevarul.ro.