Odată cu ajustarea punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2024, plafonul de venituri până la care pensionarii pot obține medicamente compensate cu 90% a fost extins.
Ca urmare, vor beneficia de medicamente compensate pensionarii cu venituri de până la 1.830 lei pe lună, comparativ cu 1.608 lei, cum era anul trecut.
Potrivit autorităților, în perioada primei jumătăți a anului precedent, aproximativ 433.000 de persoane au avut acces la peste două milioane de rețete compensate cu 90% prin intermediul acestui program social destinat pensionarilor.
Medicamente compensate cu 90%
„A fost aprobată o hotărâre care e menită să susţină accesul cât mai multor pensionari la medicamente. Guvernul a decis majorarea plafonului de venituri până la care pensionarii pot beneficia de compensarea cu 90% a medicamentelor.
Astfel, începând cu 1 ianuarie 2024, vor beneficia de compensarea cu 90% a medicamentelor pensionarii cu venituri de până la 1.830 lei pe lună, comparativ cu pragul de 1.608 lei pe lună din prezent”, a anunţat la momentul adoptării de către Guvern a proiectului, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
La rândul său, premierul României Marcel Ciolacu a punctat că aceste medicamente compensate sunt cu adevărat vitale. Mai mult, a spus că în 2024 s-a majorat și bugetul Sănătăţii cu peste 40%, fiindcă reprezintă o prioritate a Guvernului.
Bugetul 2024 pentru medicamente nu a fost majorat
Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente a atras atenția că bugetul destinat pentru medicamente compensate nu înregistrează nicio creștere pentru anul 2024.
Asta în ciuda faptului că 28 de terapii inovatoare sunt planificate să intre în sistemul de compensare în cursul următorului an.
Astfel, bugetul nu ia în considerare propunerea recentă de actualizare a Listei de medicamente compensate, făcută de Ministerul Sănătății. Și nici situația din 2023, când peste 30 de contracte cost-volum nu au putut fi demarate din cauza lipsei fondurilor necesare.
În 2024, în plus față de aceste contracte pentru care negocierile nu au început, se anticipează reevaluarea a aproximativ 80 de contracte cost-volum/cost-volum-rezultat deja în derulare.
Pacienții așteaptă peste 900 de zile pentru a avea acces la medicamente compensate, inovatoare
Cu toate că în ultimii doi ani Ministerul Sănătății a depus eforturi pentru a actualiza Lista de medicamente compensate, adăugând în sistem peste 90 de medicamente și indicații noi, datele relevă că România continuă să se afle în subsolul clasamentului european în ceea ce privește accesul la medicamentele inovatoare.
Acest lucru este evident atât în ceea ce privește proporția medicamentelor inovatoare rambursate, cât și în ceea ce privește durata necesară pentru ca acestea să ajungă la pacienții români.
Pacienții din România trebuie să aștepte peste 900 de zile pentru a accesa medicamente de ultimă generație, plasând țara în continuare la coada listei europene.
Acest lucru este evidențiat de studiul Indicatorul EFPIA 2022 Patient WAIT, care analizează disponibilitatea noilor medicamente și durata necesară pacienților pentru a le obține în 37 de țări din Europa.
În comparație, germanii au acces la astfel de medicamente în 128 de zile, italienii în 436 de zile, maghiarii în 549 de zile, iar bulgarii în 705 zile.