Meciurile din Superligă, în pericol să nu se mai joace. Sunt probleme mari cu organizarea
- Andrei Arvinte
- 11 noiembrie 2024, 20:18
Mai multe meciuri din Superligă, programate să se dispute în ziua alegerilor parlamentare, riscă să fie amânate. La București, spre exemplu, va avea loc parada de ziua națională, iar la Cluj, Serviciul de Telecomunicații Speciale vrea să aibă acces la arenă în vederea gestionării și organizării alegerilor parlamentare.
Etapa a 18-a este programată în perioada 29 noiembrie - 2 decembrie, în preajma alegerilor parlamentare. Una dintre cele mai mari probleme este că întreg detașamentul de jandarmi e implicat în buna organizare a alegerilorși nu poate asigura paza și ordinea la meciurile de fotbal.
La București se joacă Dinamo - Sepsi și Rapid - Petrolul și este foarte probabil ca partidele să fie amânate.
Situație incertă la Cluj
La Cluj, situația este foarte neclară, întrucât cei de la Serviciul de Telecomunicații Speciale în vederea gestionării și organizării alegerilor parlamentare (1 decembrie) și turului al II-lea al alegerilor prezidențiale (8 decembrie).
Liderul Superligii are programate meciurile din Superligă cu UTA Arad, care se suprapune cu alegerile parlamentare, și o săptămână mai târziu în derby-ul Clujului, cu CFR, programate în perioada în care se va desfășura turul doi al alegerilor prezidențiale.
Paradă de 1 decembrie
Ministerul Apărării Naționale a anunțat în mod oficial că de 1 decembrie, de Ziua Națională a României, în ziua alegerilor parlamentare vom avea celebra Paradă militară la București.
Este puțin probabil ca jandarmeria să mai poată să facă față și meciurilor din Superligă, mai ales că parada va avea loc începând cu ora 10:00 și se va desfășura în Piața Arcului de Triumf.
„Cu ocazia Zilei Naționale, reprezentanți ai Armatei României vor participa, la solicitarea și cu sprijinul autorităților locale, la pregătirea, organizarea și desfășurarea de ceremonii în unele garnizoane în care sunt dislocate unități militare, iar militarii aflați în misiune în afara teritoriului național vor desfășura ceremonii militare”, a anunțat MApN.