Matteo Salvini își transformă procesul într-un spectacol mediatic

Liderul Ligii a fost trimis în judecată pentru o presupusă infracțiune de sechestrare de persoane pe o navă militară pentru că nu le-a permis debarcarea în 2019, dar procurorul solicită clasarea cazului pentru că "nu a existat nicio sechestrare". Iată ce scrie presa spaniolă,

Liderul Ligii, Matteo Salvini, stă în banca acuzaţilor în fața unui judecător din Catania (Sicilia), acuzat de presupusa infracțiune de sechestrare de persoane pentru că nu a permis debarcarea a 131 de imigranți la sfârșitul lunii iulie 2019. Salvini, care se confruntă cu o perioadă dificilă în conducerea sa politică, a transformat acest proces într-un spectacol mediatic pentru a câștiga proeminență și vizibilitate, în încercarea de a reveni la urne și de a-și consolida conducerea în centru-dreapta. Salvini a organizat trei zile de dezbateri și mitinguri, invitând parlamentarii și membrii partidului său să meargă în Catania.

Sâmbătă dimineață, fostul ministru de Interne s-a prezentat în fața instanței din Catania, în Palatul de Justiţie blindat, unde a fost deschisă audierea preliminară, cu ușile închise, în cazul navei militare "Gregoretti", repetând binecunoscutul slogan: "Cu capul sus, mândru că mi-am apărat țara". Liderul Ligii a fost pus sub acuzare de Curtea din Catania pentru presupusa infracțiune de sechestrare a unor oameni. Fostul ministru i-a împiedicat să debarce din nava militară "Gregoretti" la sfârșitul lunii iulie 2019. Nava a fost blocată în portul Augusta (Sicilia) timp de patru zile, până la debarcarea ei, pe 31 iulie. Imigranții ar fi fost ținuți la bord pentru a forța alte state europene să accepte o parte din ei pe teritoriul lor. În acea zi, magistrații au scris că "obligația de a salva vieți pe mare este o datorie specifică a statelor și prevalează asupra tuturor reglementărilor și acordurilor bilaterale care vizează combaterea imigrației". Matteo Salvini se apără, semnalând că a acționat urmând "o practică aprobată de guvern în alte cazuri", adică înainte de acordarea permisului de debarcare, sperând la disponibilitatea altor țări europene de a primi imigranții salvați în Mediterana. Pentru fostul ministru de Interne, "apărarea granițelor țării este un drept".

Înainte de audiere, Salvini a primit o îmbrățișare de solidaritate de la liderii coaliției de centru-dreapta: Antonio Tajani, vicepreședintele partidului Forza Italia (Berlusconi este încă izolat pentru coronavirus în vila sa din Arcore) și Georgia Meloni de la Fratelli d'Italia. Câteva sute de adepți ai Ligii s-au dus în Catania pentru a-și sprijini liderul, cu steaguri și tricouri pe care scria "Judecaţi-mă şi pe mine". Centrul orașului a fost protejat pentru a evita înfruntările dintre adepții și adversarii lui Salvini. Micul dejun planificat de Salvini cu Meloni și Tahani în Piața Duomo a trebuit anulat din motive de securitate.

Ca parte a circului mediatic instituit de liderul Ligii, dintr-o cutie el s-a adresat adepților săi cu câteva ore înainte de a se prezenta în instanță: "Trăim un moment de suspendare a democrației. Judecata mea este o încălcare a Constituției. Nu m-am gândit niciodată să ajung în instanță, dar nu mi-e rușine. Dorm liniștit cu partenera mea și mă duc cu rozariul în buzunar. Cred că mi-am făcut datoria. Am o încredere totală în justiția italiană. Nu voi vorbi mâine în fața judecătorului. Am scris că am salvat vieți, nimeni nu a păţit nimic, nimeni nu a fost rănit. Am onorat Italia, am respectat legile și am trezit Europa. Cred că nu va exista proces", a spus Salvini.

Audierea preliminară servește pentru a stabili dacă Matteo Salvini va fi sau nu judecat pentru sechestrare de persoane. În realitate, este un proces ciudat, fără acuzații din partea procuraturii, deoarece se consideră că "raportarea de infracțiuni este neîntemeiată". Cu alte cuvinte, procurorul a cerut închiderea cazului, deoarece nu a existat nicio răpire de persoane. Imputarea pentru deschiderea unei proceduri împotriva lui Salvini a fost făcută de Curtea de Miniștri (o secție specializată a instanței ordinare competentă să judece infracțiunile comise de un membru al guvernului). Ulterior, un plen al Senatului a trebuit să dea autorizația pentru proces, deoarece Salvini era senator și se bucura de imunitate parlamentară. Deocamdată, avocatul unui cuplu nigerian care se afla la bordul navei "Gregoretti" insistă ca procesul să se desfășoare. Nigerianul era împreună cu cei doi fii ai săi, de 10 și, respectiv, 6 ani şi cu soţia însărcinată. Asociații precum Arci și Legambiente, precum și alți imigranți, au cerut să se constituie în parte civilă.

Prin urmare, se deschide o procedură care are implicații mai mult politice decât judiciare, deoarece astăzi foarte puțini vor să transforme acest caz într-un proces real împotriva lui Salvini și a politicii sale de porturi închise.

În fundalul procesului, se află momentul politic delicat pe care îl trăiește Matteo Salvini. În era Covid-19, imigrația nu mai este problema care îi îngrijorează cel mai mult pe italieni. Iar proclamațiile liderului Ligii împotriva Europei nu mai au repercusiunile trecutului, deoarece italienii sunt conștienți că țara va fi salvată grație Uniunii Europene, care va acorda Italiei 209.000 de milioane de euro din fondul de recuperare. De când a părăsit guvernul, în urmă mai bine de un an, printr-o o gravă eroare strategică, Liga a pierdut mai mult de 10 puncte în sondaje. Astăzi este încă primul partid italian, dar conducerea dreptei este contestată de liderul Fraților Italiei (Fratelli d'Italia), singurul partid care a crescut la urne în ultimele luni. Prin urmare, chiar și în cadrul Ligii, Salvini este rugat să schimbe linia politică pentru a trece pe poziții mai moderate.

Articol de Ángel Gómez Fuentes

https://www.abc.es/internacional/abci-salvini-convierte-juicio-catania-espectaculo-mediatico-202010031211_noticia.html 

Traducerea:Rador