Matteo Salvini nu se lasă impresionat de greva foamei a migranţilor: Foarte bine, în felul acesta facem economii

Matteo Salvini a reacţionat imediat pe social media după ce a aflat că migranţii sunt în greva foamei: Treaba lor, îşi fac singuri rău dacă refuză să mănânce, asta înseamnă că economisim ceva bani, înainte de a-i expulza.

Acesta este comentariul dur al lui Matteo Salvini pe Twitter după ştirea grevei foamei a migranţilor din centrul permanent pentru repatriere din Pian Del Lago. Salvini face referire la o ştire care fusese pusă pe reţelele de socializare. Şi care spunea: ''De ieri de dimineaţă, în Centrul Permanent pentru Repatrieri de lângă Caltanissetta (Sicilia), 72 de migranţi (dintre care 18 tunisieni care vor fi trimişi acasă astăzi) fac greva foamei ca semn de protest împotriva reţinerii lor în structura respectivă''. Este inutil de specificat reacţiile de pe Twitter, pe de o parte critice, pe de alta de exaltare.

Câteva reacţii de la comentariul lui Salvini:

- "Bravo, Matteo, chiar, cui îi pasă? Evident, stând aici, în Italia, s-au îngrăşat un pic cam mult şi înainte de a se întoarce acasă vor să revină la forma iniţială...şi au mâncat, au tot mâncat...pe cheltuiala mea şi poate mai bine decât mine!!! Expulzaţi tunisieni? de ce? e război pe la ei?", a scris un comentator.

- "Păi să nu le mai dăm nimic, apă şi sare în aşteptatea întoarcerii de unde au plecat! Forza Matteo, suntem toţi de partea ta!!!" 

-"Tuturor celor care sunt de acord ca 600.000 de migranţi să sufoce Italia, care are deja propriile probleme, le recomand să-şi spele dinţii încleştaţi  şi îngălbeniţi din pricina prostiei şi să nu uite că la subsuoară sunt nespălaţi dintotdeaua şi poluează Il bel paese!", a comentat pe social media un cetăţean italian.

- "Domnule Salvini, aveţi tot sprijinul nostru, suntem mulţi".

Sunt doar câteva din reacţiile italienilor care nu se sfiesc să-şi arate dispreţul faţă de o ţară sufocată de imigranţi.