Măsurile REPowerEU sunt integrate în planurile naționale pentru a consolida independența față de combustibilii fosili ruși, pentru a accelera tranziția ecologică și pentru a combate sărăcia energetică. Concret, plenul Parlamentului European a confirmat cu 535 de voturi pentru, 63 împotrivă și 53 abțineri acordul la care a ajuns cu Consiliul în decembrie 2022.
Conform acestui acord, statele membre care depun un plan modificat de redresare și reziliență pentru a primi fonduri suplimentare ar trebui să includă măsuri pentru economisirea energiei, producția de energie curată și diversificarea aprovizionării cu energie, după cum se prevede în planul REPowerEU al UE.
Consolidarea independenței și combaterea sărăciei energetice
Noile reguli vor avea valabilitate retroactivă și vor acoperi măsurile luate în acest sens începând cu 1 februarie 2022, cu câteva excepții. Parlamentul European s-a asigurat că aceste măsuri vor sprijini investițiile care vor avea drept scop combaterea sărăciei energetice pentru gospodăriile vulnerabile, IMM-uri și micro-întreprinderi.
Măsuri transfrontaliere, transparență și climă
În negocierile purtate, europarlamentarii au convins statele membre UE să aloce cel puțin 30% din banii pe care îi vor primi de la REPowerEU pentru măsuri care vor avea o dimensiune transnațională, chiar dacă sunt implementate de o singură țară a UE, și care vor aborda obstacolele existente în calea transportului de energie, în distribuție și depozitare, precum și creșterea fluxurilor transfrontaliere.
Europarlamentarii au obținut, de asemenea, introducerea de noi reguli în favoarea transparenței în ceea ce privește cei 100 de destinatari finali care vor primi cele mai mari finanțări. Aceste reguli se vor aplica tuturor planurilor de redresare și reziliență.
Principiul „de a nu produce un prejudiciu semnificativ” ar trebui să se aplice în cadrul REPowerEU, cu excepții temporare pentru măsurile care acoperă nevoile energetice imediate ale UE, reduc la minimum daunele potențiale asupra mediului și nu pun în pericol obiectivele UE în materie de climă.
Finanțare
După cum a solicitat Parlamentul European în timpul negocierilor, opt din cele 20 de miliarde de euro suplimentare sub formă de granturi propuse de Comisia Europeană ar proveni dintr-o licitație anterioară cu drepturile naționale de emisii în cadrul Sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), în timp ce restul de 12 miliarde de euro vor fi primite de la Fondul pentru Inovare.
În plus, veniturile din sistemul de comercializare a certificatelor de emisii ale UE nu vor putea fi utilizate pentru investiții în combustibili fosili.
Pașii următori
Potrivit unui comunicat dat publicității în acest sens, Mecanismul de Redresare și Reziliență reprezintă o măsură extraordinară și unică, valabilă până la 31 august 2026. Noile reguli privind includerea măsurilor REPowerEU în planurile naționale de redresare vor intra în vigoare în ziua următoare publicării regulamentului revizuit în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Declarații
Coraportorul Siegfried Mureșan (PPE, România) a declarat: „Proiectul REPowerEU ne va ajuta să asigurăm preţuri accesibile la energie pentru concetăţenii noştri şi pentru companii. Ne va permite să asigurăm aprovizionarea cu energie și să ne îndepărtam de dependența de combustibilii fosili ruși. Pentru ca REPowerEU să creeze valoare adăugată reală pentru Uniune, statele membre ar trebui să aloce cel puțin 30% din resursele sale proiectelor transfrontaliere”.
Coraportorul Eider Gardiazabal Rubial (Grupul Socialist, Spania) a adăugat: „Am elaborat un plan pentru a reduce consecințele economice ale războiului, promovând în același timp tranziția spre energia verde. Alte 20 de miliarde de euro vor fi alocate pentru combaterea sărăciei energetice, promovarea energiei verzi și îmbunătățirea capacităților de stocare a energiei. Am negociat o derogare limitată de la principiul „de a nu produce un prejudiciu semnificativ”, deoarece suntem hotărâți să luptăm împotriva schimbărilor climatice și să nu punem în pericol obiectivele UE în materie de climă. De asemenea, am introdus schimbări precum o mai mare transparență și prioritate pentru proiectele transfrontaliere”.
Coraportorul Dragoș Pîslaru (Renew, România) a spus, adresându-se plenului Parlamentului European: „Fricii îi opunem ambițiile noastre. Cetățenii au avut un an dificil și avem nevoie de soluții durabile pentru ei acum, nu mai târziu. Întrebați guvernele dumneavoastră ce măsuri intenționează să includă în planurile lor naționale, permiteți-ne să izolăm casele concetățenilor noștri, să recalificăm forța de muncă pentru noi locuri de muncă verzi și să ajutăm companiile. În RePowerEU am stabilit acum cerințe clare pentru a identifica beneficiarii celor mai mari sume și așteptăm cu nerăbdare să vedem cum vor folosi guvernele banii”, potrivit naftemporiki.gr
(Traducerea Rador)