MĂSURI DRASTRICE: Ucraina renunţă la iluminatul stradal pentru a face economie. Toată ţară este în semi-întuneric

MĂSURI DRASTRICE: Ucraina renunţă la iluminatul stradal pentru a face economie. Toată ţară este în semi-întuneric

Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a dispus vineri întreruperea iluminării străzilor din zonele centrale ale oraşelor, precum şi a clădirilor publice şi a panourilor publicitare, pentru a se face economie pe timp de iarnă, informează Agerpres, citând agenţia EFE.

"Am cerut Ministerului Energiei şi autorităţilor locale să renunţe la iluminarea panourilor, a clădirilor publice şi a străzilor centrale", a precizat Iaţeniuk într-o declaraţie transmisă de televiziunea naţională.

"Deşi toată ţară este în semi-întuneric, există unele regiuni unde vedem focuri artificiale de lumini", a explicat şeful guvernului decizia luată. El a precizat de asemenea că această măsură se va aplica pe întreg teritoriul ţării.

Populaţia Ucrainei se confruntă deja cu întreruperi în furnizarea energiei electrice, după ce minele de cărbune au ajuns sub controlul separatiştilor proruşi, iar volumul importurilor de gaze naturale ruseşti este diminuat faţă de anii anteriori.

Ne puteți urmări și pe Google News

Premierul Iaţeniuk a avertizat recent că dacă Ucraina nu va primi noi ajutoare financiare din partea statelor occidentale, atunci ea va intra în încetare de plăţi, relatează Agerpres.