În 40 de ani a avut peste 300 de maşini de epocă: „Am cumpărat motoreta Regelui Mihai cu 2.000 de lei”

În 40 de ani a avut peste 300 de maşini de epocă: „Am cumpărat motoreta Regelui Mihai cu 2.000 de lei”

Are 53 de ani şi o pasiune de nestăvilit pentru tot ce înseamnă automobile de epocă. Din 1978 - când a achiziţionat prima maşină - şi până acum a fost proprietarul a peste 300 de autoturisme care de care mai vechi şi cu istorii uluitoare. Micul său birou, în care petrece ore întregi, amenajat chiar într-una din anexele gospodăriei din Sectorul 4 al Capitalei, este înţesat de obiecte pestriţe, fi ecare în parte vorbind privitorului despre istoria anume a unei maşini.

Începând cu motocicleta BMW model SS, din 1942, care a aparţinut Majestăţii Sale Regele Mihai, şi terminând cu superbul şi extrem de rarul exemplar auto din generaţia 1954, IFA F9, cele aproape 80 de maşini, câte se mai află acum în proprietatea bucureşteanului Viorel Burcea, sunt la mare căutare nu doar în industria cinematografică de la noi, ci şi pe site-ul de închiriere maşini de epocă, deţinut de bucureştean.

Pe Viorel Burcea l-am găsit în micul său atelier din Sectorul 4 al Bucureştiului. Robotea de zor la ultima sa achiziţie, o motoretă Mini Mobra, fabricată în 1978. „Este un exemplar foarte rar”, ne face semn din cap spre un obiect care pare desprins din poveş- tile cu Pazvante.

 

Mini Mobra din 1978 - „ultimul mohican”

„Am dat 200 de lei pe Mini Mobră. Am cumpărat-o în urmă cu patru zile de la un prieten care o abandonase într-o boxă. M-am ţinut de capul lui până când a acceptat să mi-o dea”, ni se confesează bucureşteanul.

Când vine vorba despre rentabilitatea recondiţionării în raport cu eventuala vânzare a motoretei, înclină sceptic din cap. „În condiţiile în care recondiţionarea sa mă va face să scot din buzunar cam 800-1.000 de euro, sunt foarte sigur de faptul că nu voi face nici o afacere în momentul în care mă voi decide să o vând, atâta vreme cât preţul real al vehiculului se învârte undeva în jurul valorii de 400 de euro. Valoarea ei reală, în situaţia în care am motive să cred că este singurul exemplar rămas din ţară, din cele 25 câte au existat, este inestimabilă pentru un colecţionar”, spune Viorel mângâind, cu un gest patern, coarnele motoretei.

Ne asigură că, în marea lor majoritate, maşinile pe care le deţine nu sunt foarte rentabile din punctul de vedere al vânzării lor ulterioare. „În meseria de restaurator, trebuie să fii pregătit să scoţi mulţi bani din buzunar. Maşinile, pentru mine, sunt vii. Sunt ca nişte bătrâni pe care i-am găsit abandonaţi, în suferinţă şi în care investesc dragoste pentru a le reda imaginea pierdută”.

 

IFA F9, decapotabila nemţească din ’49, şi blestemul Zidului din Berlin

La doi paşi de motoretă, chiar în buza garajului, distingem botul elegant al unei alte maşini de colecţie. „Are o poveste fascinantă. Este un produs al celebrei şi defunctei fabrici din Germania de Est, Eisenach. Producţia lui IFA F9 trebuia să înceapă în 1939. Primele exemplare au fost produse de abia în 1949 la zece ani distanţă de anul când era prevăzută să intre în producţie. În 1939, cei de la Auto Union care deţineau Eisenach, aveau fabrici pe întreg cuprinsul Germaniei.

După izbucnirea războiului, întreaga producţie auto s-a orientat către vehicule militare. Nimeni nu se mai gândea la IFA F9. Până în 1949 când Eisenach concepe prima decapotabilă IFA în secţiile ei de pe cuprinsul RDG. Aceeaşi decapotabilă era produsă însă şi în secţiile Eisenach din Vestul Germaniei – cu diferenţa că se numea DKW. Ambele fabrici, despărţite de Zidul Berlinului, rămăseseră cu stoc de piese încă de dinainte de război, iar acum fabricau pe cont propriu deşi aparţineau aceluiaşi trust, Auto Union. În cele din urmă, divizia Est a câştigat bătălia, iar Eisenach-ul din Vest a trebuit să renunţe la producţia DKW-ului”, povesteşte Viorel. Tot de la el aflăm că soluţiile tehnice pe care le oferă IFA F9 sunt extrem de simple. „Motorul ăsta mic de aici nu are distrubuţie, nu are supape, nu are delcou. E un motor ca la motocicletă, cu un piston care se plimbă şi deschide nişte ferestre pe unde intră combustibilul. Dacă numărăm piesele, constatăm că toate sunt cam 18. Are un sistem de ungere centralizat cu o pedală care unge pivoţi. Ea aşa a fost concepută. Să o ai pe viaţă!”, a mai adăugat colecţionarul care a ţinut să puncteze faptul că designul maşinii îi aparţinea lui Ferdinand Porche, creatorul celep brei „broscuţe Wolswagen”.

 

Cartingul şi filmele lui Nicolaescu, izvorul pasiunii

Mirajul maşinilor de epocă a început pentru Viorel Burcea pe vremea când avea 9 ani. „Eram prin clasa a treia şi mergeam la cursurile de carting, organizate de Casa Pionierului. De atunci, am prins gustul pentru maşinile vechi. Au contribuit foarte mult la dezvoltarea pasiunii si filmele lui Sergiu Nicolaescu. În peliculele lui descopeream Bucureştiul viu colorat, cu magazine cu firme mari şi luminoase, cu bâlciuri şi femei frumoase, îmbrăcate după ultima modă, la bordul maşinilor americane. Eram frustrat că eu aveam parte de un Bucureşti fad şi urât în care trăiam”, ne mărturiseşte Viorel.

Mai spune că a absolvit un liceu cu profil auto şi că de-a lungul timpului a avut tot felul de meserii legate de industria auto. „Şi acum, spre sfârşit de carieră tot în domeniul lucrez. La Regimul de permise auto Pipera. Mi-am câştigat o pâine de pe urma automobilului”, mai punctează el.

 

Bolidul francez din perioada interbelică, o maşină modernă şi în anii 90

Vine rândul Citroen-ului Traction Avant, producţie 1954 să ne fie prezentat. „Este un model foarte îndrăgit în Franţa. Este maşina aristocraţilor anilor 40. La momentul acela Citroen era o firmă foarte puternică. Soluţiile tehnice pe care le avea modelul Traction Avant, a cărui producţie a început încă din 1939, le regăsim pe automobile puternice chiar din anii 90. Modelul pe care îl deţin eu este din 1954, penultimul an de fabricaţie.

Maşina i-a aparţinut unui fost luptător în Legiunea Străină, care îmi era bun prieten. O cumpărase de la un ministru de Stat din Franţa, prin anul 2004. Câţiva ani mai târziu a plecat definitiv din ţară, în Portugalia. Citroen-ul a ajuns la mine şi de atunci nu mă mai despart de el”, ne mărturiseşte Burcea care ţine să precizeze că luxoasa maşină franceză face, zilele acestea, deliciul platourilor de filmare Libra Film Productions, unde este turnată pelicula „Moromeţii 2”. „Le-am închiriat maşina pe durata filmărilor. Eu o conduc. Joc rolul unui şofer din înalta aristocraţie”, ne informează pe un ton şugubăţ.

 

Volga vedetă, de pe vremea lui Stalin, cu aprobare de la Ceauşescu

O altă maşină de epocă aflată în proprietatea lui Viorel Burcea este o superbă Volgă cu număr KGB, produsă în 1954 de renumita fabrică sovietică GAZ (Gorkovsky Avtomobilny Zavod - Fabrica de Automobile Gorki, n.r.). “Maşina a fost cumpărată, cu aprobarea specială a lui Ceauşescu, în 1968, de ministrul Construcţiilor de maşini de atunci, Mihai Marinescu. La mine a ajuns mult mai târziu, prin 2005, şi nu direct de la fostul demnitar comunist”, ne povesteşte Viorel care îşi aminteşte că prima tentativă de a cumpăra maşina a avut-o în 2000, când proprietarul s-a decis să o pună în vânzare.

“Am luat imediat legătura cu el, dar nu mi-am permis luxul de a plăti 3.000 de dolari, cât cerea pe ea. Îşi iubise atât de mult maşina, de care se despărţea cu inima grea, încât, după mai bine de 32 de ani, nu schimbase nici măcar o singură piesă. În plus, avea doar 90.000 de kilometric la bord. Am luat-o în 2005 de la cel care o cumpărase de la ministru, dar cu 5.000 de euro. Copil fiind, îmi aduc aminte că era una dintre cele mai bine cotate maşini pe care le foloseau, deopotrivă, oameni de Stat, poliţişti, dar şi muncitori din blocul sovietic”, mai istoriseşte Viorel care ţine să puncteze faptul că Cerbul de pe capotă este simbolul oraşului Gorki, oraşul în care s-a fabricat maşina.

Maşinile lui Burcea, vedete de film, cununii sau botezuri

Când spune că a mâncat o pâine din automobilism, Viorel Burcea nu exagerează deloc. Pe lângă jobul de bază, din Pipera, şi-a dezvoltat şi o mică afacere: închiriază maşini de epocă. „Piaţa este destul de generoasă. Foarte mulţi vor să fie ginerică, să-şi boteze copilul sau să trăiască un eveniment important din viaţă la bordul unei astfel de maşini. Totuşi, cel mai bine se trăieşte din închirierea maşinilor caselor de filme. Am tot felul de contracte pentru filme de epocă, „Moromeţii 2” fiind doar unul dintre ele”, ni se confesează bucureşteanul.

 

Proprietar de lux pentru un an

Printre vedetele din garajul lui Viorel Burcea s-a numărat, la un moment dat, şi motoreta Majestăţii Sale Regele Mihai. „Este vorba despre un vehicul, cu două locuri, achiziţionat în 1983 şi vândut un an mai târziu.

Când am cumpărat motoreta, fabricată în 1942, nu ştiam că a aparţinut Regelui Mihai. Am aflat câteva luni mai târziu când am început să fac săpături şi am descoperit că existaseră doar două astfel de exemplare în România: a Regelui şi a aviatorului Berlescu, celebru în anii 40. Preţul de achiziţie a fost 2.000 de lei, un salariu mediu la acea vreme. Am vândut-o prin 1984, la un preţ aproape dublu”, ni se confesează bucureşteanul.

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News