România, Bulgaria și Lituania își vor extinde rețeaua de încărcare a mașinilor electrice în următorii trei ani. Totul după ce Banca Europeană de Investiţii (BEI) a încheiat un acord de finanțare în valoare de 40 de milioane de euro cu firma austriacă Eldrive Holding GmbH.
Compania are ca scop implementarea a 8.472 de stații de încărcare pentru mașini electrice în cele trei țări din Europa de Est.
Această inițiativă susține eforturile în direcția mobilității verzi și contribuie la realizarea obiectivelor stabilite de Pactul Verde al UE în ceea ce privește transportul durabil și decarbonizarea.
România își va extinde rețeaua de încărcare pentru mașini electrice
Această alocare financiară beneficiază de sprijinul programului InvestEU, care își propune să atragă investiții suplimentare în cuantum de peste 372 de miliarde de euro între anii 2021 și 2027.
România va fi țara unde ar urma să fie instalate cele mai multe stații de încărcare pentru mașini electrice. Mai exact, e vorba de un număr de 4.376.
InvestEU are ca obiectiv mobilizarea resurselor pentru susținerea priorităților politicii Uniunii Europene, inclusiv tranziția verde, consolidarea competitivității, promovarea inovației și dezvoltarea infrastructurii durabile.
„Cu sprijinul financiar din partea InvestEU şi BEI, Eldrive Holding plănuieşte să investească aproximativ 146 milioane euro în instalarea a 4.376 de staţii de încărcare noi pentru VE în România, 2.575 în Lituania şi 1.530 în Bulgaria, accelerând punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare pentru dezvoltarea transportului curat în cele trei ţări şi sprijinind tranziţia către neutralitatea climatică”, se precizează în comunicat.
Implementarea acestui proiect va contribui la remedierea problemei folosirii vehiculelor electrice și a stațiilor de încărcare în cele trei țări respective, facilitând astfel atingerea obiectivelor stabilite în cadrul Planului Verde al UE.
Scopul este să existe un milion de stații de încărcare publice pentru mașini electrice și stații de combustibil alternativ distribuite în cele 27 de state membre până în anul 2025.
Rețelele de încărcare vor ajuta la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
Infrastructura de încărcare pentru mașinile electrice va facilita tranziția către utilizarea acestor tipuri de vehicule și va contribui la diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și a poluării aerului în zonele urbane din Bulgaria, Lituania și România.
„Este un proiect foarte important. Sectorul transporturilor este una dintre principalele surse ale emisiilor de gaze cu efect de seră. Tranziţia către electromobilitate poate ajuta la reducerea acestora, precum şi a poluării aerului. Cu toate acestea, o tranziţie serioasă către utilizarea vehiculelor electrice nu se poate produce fără infrastructura necesară.
Ca bancă a schimbărilor climatice a UE, BEI sprijină construirea de reţele de încărcare a vehiculelor electrice, iar eu sunt foarte încântat că vom lua parte la modernizarea transportului din Bulgaria, Lituania şi România”, a declarat vicepreşedintele BEI, Kyriacos Kakouris.
Compania Eldrive Holding, sub controlul unor investitori bulgari, administrează deja o rețea extinsă de peste 1.200 de puncte de încărcare pentru mașini electrice în cele trei țări menționate.
Sectorul încărcării vehiculelor electrice se încadrează printre domeniile eligibile pentru sprijinul suplimentar oferit în cadrul inițiativei BEI de a susține REPowerEU, un plan al Uniunii Europene destinat să reducă dependența Europei de importurile de combustibili fosili.
45 de miliarde de euro disponibile de la Banca UE
„Obţinerea încrederii Băncii Europene de Investiţii reprezintă o etapă importantă pentru Eldrive. Este o recunoaştere valoroasă a rezilienţei strategiei noastre de afaceri, a implementării şi creşterii realizate în ultimii ani.
Cu BEI ca parteneră în acest proiect, ne vom extinde reţeaua rapid şi eficient şi vom deveni unul dintre principalii operatori de puncte de încărcare din Europa”, a declarat directorul general al Eldrive, Stefan Spassov.
BEI reprezintă instituția financiară pe termen lung a Uniunii Europene, fiind deținută de statele membre ale acesteia. Această instituție are ca obiectiv finanțarea investițiilor solide care contribuie la atingerea obiectivelor politicii UE, potrivit Agerpres.