Cine DISTRUGE bunul mers la MAȘINĂRIEI de RĂZBOI germane

Armata germană vânează în rândul său angajați care s-au radicalizat după ce conducătorii statului au decis că e bine ca țara pe care trebuie s-o apere să primească milioane de imigranți, majoritatea din țări musulmane.

Astfel, celebra odată Armată nemțească a concediat 18 membri din cadrul personalului său din cauza extremismului de extremă dreapta manifestat de aceştia, iar alţi 391 sunt în prezent investigaţi, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării.

Printre cei 18, care au activat în rândurile Bundeswehr-ului între 2012 şi 2016, se numără soldaţi şi alţi angajaţi, a declarat purtătorul de cuvânt.

Alte persoane investigate de Serviciul militar de contrainformaţii (MAD) ar putea primi sancţiuni disciplinare, sau ar putea fi concediaţi din rândurile armatei ori chiar trimişi în judecată, a adăugat el.

Dezvăluirile din luna mai anul curent, conform cărora Franco A., cantonat la baza franco-germană de la Illkirch, lângă Strasbourg (estul Franţei) şi suspectat că a plănuit asasinarea unor personalităţi de stânga sau a unor străini dându-se drept refugiat sirian, au alimentat îngrijorări majore cu privire la extremismul de extremă dreapta în cadrul forţelor armate germane.

Însemne militare naziste au fost descoperite în cel puţin două locaţii ale Bundeswhr-ului, inclusiv la baza din oraşul francez Illkirch.

Ministrul german al apărării, Ursula von der Leyen, o apropiată a cancelarului Angela Merkel, a primit, potrivit Agerpres, critici din întreg spectrul politic pentru eşecul de a depista şi eradica extremismul de dreapta din rândurile armatei