După un moment de criză în 2009, cea mai mare economie a UE şi-a revenit spectaculos în 2010, mulţumită exporturilor şi cererii interne.
Cea mai mare economie europeană, cea germană, a anunţat ieri o creştere-record de 3,6% pentru anul 2010, oferind un pic de optimism unei Uniuni Europene care încă se confruntă cu criza economică şi cu cea a datoriilor.
Datele anunţate de biroul federal de statistică consemnează, practic, una dintre cele mai mari creşteri economice de după reunificarea ţării. Asta în condiţiile în care economia se contractase cu 4,7% în 2009, în timpul celei mai grele recesiuni germane de după al Doilea Război Mondial.
"Germania şi-a revenit după criza economică surprinzător de bine şi de rapid", a declarat Roderich Egeler, preşedintele biroului statistic. "Am crescut de două ori mai mult decât media UE", a observat şi ministrul economiei, Rainer Bruderle.
Exporturi şi investiţii
Creşterea economică germană se bazează parţial pe exporturi, iar acestea au avut un an excelent, datorită relansării cererii pe piaţa mondială, în special în Asia.
"Financial Times" notează însă că cea mai mare contribuţie au avut-o investiţiile, care şi-au revenit spectaculos anul trecut, după criza din 2009. Economiştii au opinii diferite despre îmbunătăţirea modestă a consumului intern. Acesta a crescut cu 0,5% anul trecut, semnifcativ pentru unii analişti, insuficient pentru alţii.
Creşterea consumului intern german ar oferi mai multe speranţe altor economii europene, care speră la rândul lor să beneficieze de pe urma exporturilor. În Germania însă creşterea consumului intern a adus cu sine o scădere a ratei şomajului. Numărul germanilor cu locuri de muncă a ajuns la 40,5 milioane anul trecut, potrivit datelor statistice.
O problemă rămâne cea a deficitului bugetar, care a trecut de pragul de 3% din PIB, agreat în UE.
Modelul german "nu va funcţiona pe termen lung"
În timp ce oficialii de la Berlin îşi arată optimismul, economistul american Nouriel Roubini observă totuşi că modelul de creştere al economiei germane nu va funcţiona pe termen lung, nici pentru Germania, nici pentru Europa.
"Economia germană se bazează prea mult pe exporturi", spune Roubini într-un interviu acordat revistei "Der Spiegel". Chiar dacă cererea internă creşte acum, Germania trebuie să facă mai mult - "să liberalizeze sectorul serviciilor şi să stimuleze consumul intern", spune el. Economistul crede că aceste mişcări ar reduce dependenţa economiei germane de exporturi şi ar ajuta celelalte economii UE.
3,6% este creşterea economică a Germaniei în anul 2010 SUCCES
Angela Merkel e pe val în sondaje
Rezultatele economice reprezintă o veste bună pentru cancelarul Angela Merkel şi pentru partidul său, care se bucură iarăşi de încrederea electoratului.
Potrivit mai multor sondaje de opinie, Uniunea Creştin Democrată (CDU), partidul lui Merkel, este creditată cu 35%-36% din intenţiile de vot. În vara lui 2010, CDU se prăbuşea în sondajele de opinie sub pragul de 30%, după o serie de dispute cu partenerii de guvernare, liberalii.
Creşterea din sondaje vine la timp pentru cele şapte scrutine regionale prevăzute anul acesta, în care CDU va duce lupte grele cu socialiştii (creditaţi la nivel naţio nal cu 25%) şi cu Verzii (21%). Şi cota de popularitate a cancelarului Angela Merkel a urcat cu 9 procente, potrivit ultimului sondaj de opinie ARD-DeutschlandTrend.