MASACRUL din SUA. Identitatea celor 14 victime a fost DEZVĂLUITĂ

Autoritățile au dezvăluit identitatea celor 14 persoane, împuşcate mortal miercuri la San Bernardino de unul dintre colegii lor, Syed Farook, și de soția acestuia, Tashfeen Malik. Victimele care şi-au pierdut viaţa în unul dintre cele mai sângeroase tragedii din SUA aveau între 26 și 60 de ani, relatează AFP.

Aurora Godoy, 26 de ani și originară din San Jacinto, în California (vestul Statelor Unite), este cea mai tânără, iar Isaac Amanios, 60 de ani, cel mai în vârstă dintre cele șase femei și opt bărbați care și-au pierdut viața.

Cuplul TERORII. Cei doi autori ai MASACRULUI din SUA erau soţ şi soţie. Ei au făcut de curând o călătorie în Arabia Saudită | Galerie Foto şi VIDEO

"Acest atac armat este o imensă tragedie pentru familia, prietenii, colegii victimelor, dar și pentru persoanele care au făcut parte din serviciile de urgență", a comentat șeriful comitatului San Bernardino, John McMahon, citat într-un comunicat, citat de Agerpres.

De asemenea, 21 de persoane au fost rănite, unele fiind joi în stare critică, atunci când cei doi criminali au deschis focul cu o pușcă de asalt asupra unei petreceri de Crăciun a serviciilor de sănătate din San Bernardino, unde Syed Farook era angajat ca inspector sanitar pentru restaurante.

MASACRUL din SUA. Unul din autorii ATACULUI SÂNGEROS în care 14 persoane au fost UCISE a fost identificat. Cine este una dintre BESTIILE UCIGAŞE