Masacre în SERIE ale Boko Haram. FETIȚELE-kamikaze fac RAVAGII

Două fetițe kamikaze s-au aruncat miercuri în aer în Camerun. În Nigeria, 42 de persoane au fost ucise joi într-o serie de de explozii în autogări.

Două autogări din orașul nigerian Gombe au fost joi 23 iulie țintele unei serii de atacuri cu bombe, potrivit unor martori citați de AFP. Primele explozii au avut loc la ora locală 19.30, la gara Dadin Kowa. După circa 20 de minute, exploziile au zguduit și gara Dukku.

Martorii vorbesc de câte două deflagrații în fiecare gară, însă nu se cunoaște dacă acestea au fost provocate de atacuri kamikaze sau de bombe ascunse în incinte și detonate.

Exploziile par să poate pecetea Boko Haram, ale căror ținte predilecte au fost, în cei șase ani de la înființare, alături de moschei și biserici, autogările .

Orașul Gombe a fost lovit și joia trecută de o serie de explozii care s-au declanșat într-o piață și au ucis 49 de oameni. Cu puțin timp înainte, Boko Haram publicase pe Twitter un mesaj video în care afirma că este departe de a fi învins și amenința:

„Vom veni de unde nici nu vă așteptați, mai puternici decât înainte.”

Unul dintre martorii care au dat primul ajutor victimelor de la Dadin Kowa a declarat: „Am găsit douăsprezece cadavre până acum. Trupurile erau grav mutilate și avem foarte mulți răniți”.

Un alt martor, prezent la gara Dukku, a declarat și el: „Am putut număra până la 30 de cadavre”.

Cu o zi înainte, miercuri, două fetițe-kamikaze ale Boko Haram, îmbrăcate în burqa, s-au aruncat în aer în localitatea cameruneză Maroua: prima s-a detonat în piața centrală, provocând 12 morți, a doua în cartierul Haoussa, ucigând patru persoane, potrivit primelor bilanțuri.