Evenimentul Zilei > Actualitate > Măruţă, „tânăr şi neliniştit”
Măruţă, „tânăr şi neliniştit”

Măruţă, „tânăr şi neliniştit”

Cătălin, care lansează azi noul sezon al emisiunii "Happy Hour", promite "concursuri noi şi întâlniri-surpriză cu vedete".

Cătălin Măruţă dă astăzi startul unui nou sezon al emisiunii „Happy Hour“, de la Pro TV, cu un invitat special: celebrul actor Eric Braeden, alias Victor Newman din serialul „Tânăr şi neliniştit“. În stilul său caracteristic, Cătălin spune că nu-l va scuti pe starul american de întrebările „aMăruţe“ şi că noul sezon al emisiunii va avea şi alţi invitaţi de marcă. Eric Braeden va poposi şi mâine pe canapeaua lui Măruţă, urmând să apară şi la Ştirile Pro TV, unde va fi intervievat de Andreea Esca.

Proaspăt căsătorit cu Andra, Cătălin mărturiseşte că statutul de „bărbat însurat“ nu l-a schimbat, însă afirmă că noul sezon al emisiunii pe care o moderează vine cu câteva modificări, deoarece, „oricât de bună ar fi o emisiune, ea va plictisi, într-o zi, dacă încremeneşte într-un tipar unic“.

EVZ: Ce planuri ai pentru noul sezon al emisiunii? Ce se va schimba?
Cătălin Măruţă:
Sunt schimbările inerente oricărui început de sezon – decor, un alt imn al emisiunii, concursuri noi, întâlniri-surpriză cu vedete pe care publicul nu a avut ocazia să le urmărească în mod special într-o emisiune de televiziune, ci doar în filme sau în sălile de spectacol. Chiar în această după-amiază, la prima emisiune din noul sezon, îl vom avea invitat pe actorul Eric Braeden, cel care îl interpretează pe Victor Newman în serialul „Tânăr şi neliniştit“.

Cum te-ai pregătit pentru această emisiune? Ce înseamnă un invitat de talia lui Eric Braeden pentru „palmaresul“ tău?

Este o întâlnire specială, fără îndoială! El dă viaţă unui personaj foarte longeviv, într-un serial de care publicul a devenit dependent. Sunt fericit şi onorat de şansa pe care o am, aceea de a fi mediatorul între acest actor şi public. Nu e puţin lucru şi nu mulţi au acest noroc. Eric Braeden vine special pentru emisiunea „Happy Hour“ şi se înscrie, astfel, într-un lung şir de surprize pentru telespectatori. Fireşte, va avea şi el parte de întrebări „aMăruţe“ (n.r. – Cătălin Măruţă este cunoscut pentru abordările sale directe), ca toţi ceilalţi invitaţi. Avem şi un premiu pentru „Victorioasa Newman“, una dintre telespectatoarele înscrise în concurs, care va avea şansa de a se poza cu actorul.

Alţi invitaţi de marcă?
Vor mai fi. Mulţi şi la fel de interesanţi. Sunt invitaţi-surpriză, despre care publicul va afla la momentul potrivit.

Proiecte speciale pentru ca audien- ţele din acest sezon să le depăşească pe cele din sezonul trecut?
În această meserie nu poţi fi niciodată mulţumit cu ce ai obţinut deja. Sigur că îţi doreşti ca emisiunile realizate de tine să atragă un public cât mai larg. Pentru asta, grija pentru nou devine permanentă. Oricât de bună ar fi o emisiune, ea va plictisi într-o zi, dacă încremeneşte într-un tipar. Publicului îi place să fie surprins, să nu ştie ce urmează să se întâmple. În sezonul trecut, graţie telespectatorilor noştri fideli, am fost lideri incontestabili de audienţă. Însă cifrele de audienţă sunt oglinda muncii întregii echipe.

Nunta ta şi a Andrei a fost unul dintre cele mai mediatizate evenimente mondene ale anului… Peripeţii?

Au existat, în schimb, momente destul de tensionate… Cum ar fi faptul că trebuia să fiu la biserică la ora 18.00, iar eu, cu două ore mai devreme, eram încă la locul unde urma să aibă loc petrecerea, plimbându-mă printre mese, ca să mă asigur că toate lucrurile sunt în ordine. Mă uitam la ceas, aproape căpătasem un tic, gândindu-mă că încă nu sunt îmbrăcat pentru ceremonie, că voi întârzia la propria mea cununie.

Cum a fost în luna de miere?

A fost cea mai frumoasă vacanţă petrecută în doi, poate şi pentru că a marcat un început de drum.

În ce fel s-a schimbat viaţa voastră de când sunteţi căsătoriţi? Ce e diferit?

N-avea ce să se schimbe, de vreme ce amândoi am ales să mergem pe drumul acesta. Diferit e doar modul în care ne privim viitorul; acum, fiecare dintre noi ştie că va trebui să gândească pentru amândoi.