Mărturisire SURPRINZĂTOARE a lui PONTA: "M-au ajutat BNR, SRI, SIE"
- Maria Anghel
- 25 aprilie 2017, 06:20
Victor Ponta, fostul premier al Românei, a mărturisit, luni seară, în cadrul unei emisiuni de la B1 TV, că a fost ajutat de SRI, SIE, BNR și Curtea de Conturi, în sensul că a fost "protejat" pentru a "guverna bine".
În plus, Ponta a recunoscut și faptul că a fost de mai multe ori în concedii cu fostul șef al SRI George Maior.
"Nu mai suntem atât de apropiați, pentru că stăm pe alte continente, dar nu mă veți auzi spunând eu ceva de rău vreodată de domnul Maior. M-a ajutat, nu doar George Maior ca persoană, m-au ajutat, repet, de la BNR, SRI, SIE, m-au ajutat, altfel nu putem să guvernez bine . (...) Pe mine, instituțiile statului, cât am fost prim-ministru, vorbesc de SRI, SIE, BNR, Curte de Conturi, m-au ajutat în sensul în care nu să fac ceva rău sau ilegal, ci să guvernez bine. Eu le-am cerut să mă protejeze. Adică, spune-mi dacă vrea să mă caute cineva care are probleme, dacă vreau să numesc pe cineva în funcție care are probleme, da, spuneți-mi ca să nu greșesc, (...) când ești prim-ministru, se întâmplă", a recunoscut Ponta.
El a explicat faptul că ajutorul venit de la instituțiile enumerate anterior a însemnat protejarea față de eventuale erori.