Fostul comandant al coloniei de muncă de la Periprava, colonelul (r) Ioan Ficior (86 de ani), a fost trimis, ieri, în judecată pentru infracțiuni contra umanității.

Ofițerul este acuzat de modul subuman în care i-a tratat pe deținuții politici în perioada 1958-1963, când a fost la conducerea lagărului.

Victimele lui Ficior au povestit care erau metodele de pedeapsă preferate de torționar: bătăi, izolarea, legarea de copac cu cătuşe timp de mai multe ore, la temperaturi de 20 de grade, netratarea bolnavilor, condiții de muncă inumane sau înfometarea.

Potrivit documentelor oficiale, în această perioadă au fost înregistrate 103 decese, iar cel mai tânăr deținut mort avea 19 ani.

În calitate de comandant, Ficior era direct responsabil de „viața deținuților”, potrivit regulamentelor penitenciarelor. Victimele acestuia au dat declarații cutremurătoare în timpul anchetei.

„Este cel mai mare criminal de pe fața pământului”

OCTAV BJOZA, condamnat la 15 ani de muncă silnică pentru „uneltire” contra ordinei sociale: „Am tăiat stuf în Delta Dunării şi, de foame, mâncam şerpi cruzi. Foamea era cumplită, groaznică. Am diguit Balta Brăilei, construind digul. Norma pe zi era la pământ: 3,2 m cubi de pământ îmbibat în apă trebuiau săpaţi la o distanţă medie de 50 de metri de baza digului. Pământul trebuia încărcat în roabă cu vârf, nu trebuia să fie mai goală, dusă roaba la dig, răsturnată şi, în pas alergător, înapoi la bază. Dacă roaba nu era cu vârf, erai bătut cu bâtele şi primeai o ploaie de înjurături şi trimis înapoi la muncă”.

GAVRILĂ DUNCA, condamnat la 5 ani de închisoare: „L-am cunoscut personal pe comandantul Ficior Ioan atunci când venea în barăci sau la locul de muncă în control. Pot spune despre acesta că este cel mai mare criminal de pe faţa pământului, fără pic de omenie, de bun simţ sau milă faţă de oameni”.

ION CENȚIU, condamnat la 4 ani de închisoare: „Îmi amintesc că, într-una din zile, a trecut pe lângă grupul meu de deţinuţi Ficior Ioan, împreună cu alte persoane. Întrucât nu m-am ridicat imediat să-l salut, acesta a dispus sancţionarea mea cu 7 zile de izolare cu lanţuri la picioare – specificat în raportul de izolare cu mâncare la 3 zile”.

IULIU MUȚIU, condamnat la 8 ani de închisoare: „De asemenea, din totalul de aproximativ 500 de deţinuţi politici aduşi la Grind în primăvara anului 1960, jumătate dintre ei au decedat fiind îngropaţi în gropi comune, din câte am aflat ulterior… Niciun deținut nu era încredințat familiilor după deces, ci erau îngropați în gropi comune, fără sicrie și fără preot”.

IANOS MOKAR, condamnat la 4 ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei: „Arăt că am văzut cu proprii mei ochi cum erau strânse cadavrele celor care mureau zilnic, aproximativ 5-6 deţinuţi politici, în special cei distrofici şi inapţi, în faţa corpului de gardă unde fiecare cadavru era înfăşurat într-o rogojină de stuf de aproximativ 2 metri. Fiind legat cu sârmă la cap şi la picioare, cadavrul era străpuns cu o bară metalică pentru a se asigura că este mort, după care li se prindea o greutate de beton şi erau aruncaţi în Dunăre, fiind căraţi cu căruţa cu care erau cărate resturile din WC-urile coloniei”.

SIMION TOMOIOAGĂ, condamnat 8 ani de închisoare pentru că ar fi adormit în post pe vremea când era grănicer: „Arăt că dimineaţa mâncam o cană de ceai cu 100 de grame de pâine, prânzul îl luam la locul de muncă şi primeam o ciorbă de legume, varză sau fasole, cu precădere varză amestecată cu coceni, arpacaş, găsind şi urmă de baligă de animale. Carne primeam foarte rar, doar de sărbători”.

GHEORGHE TOMICI, condamnat la 7 ani de închisoare pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei: „Cunosc şi faptul că un judecător din Timişoara, cu ocazia prăşitului porumbului, a lăsat în urmă un fir de iarbă. A fost pus de către militari (care asigurau paza) să smulgă iarba cu gura, proteza rămânându-i acolo”.

IOAN TRANCULOV, condamnat la 5 ani de închisoare pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei: „Arăt că în cele două zile în care am fost la stuf, am văzut cum deţinuţii politici mâncau inclusiv arici, inclusiv eu am mâncat din cau za foamei aceste vietăţi”.

MIRCEA DIMITRIE TARCEA: „Hrana era cât se poate de puţină, iar foamea era atât de mare la Grind încât un alt coleg de detenţie, pe nume Diaca, fost student, prindea şobolani şi şoareci de pe câmp, pe care îi prăjea la focul făcut de soldaţii care ne păzeau, şi îi mânca”.