Lilian Lepere, unul dintre bărbații care se aflau în tipografia în care s-au baricadat frații Kouachi, a vorbit despre cum a reușit să se ascundă timp de aproape nouă ore de temuții teroriști și cum a comunicat cu forțele speciale în tot acest timp.
Într-un interviu pentru postul de televiziune France 2, graficianul în vârstă de 27 de ani a povestit că s-a ascuns într-un dulap de sub o chiuvetă și că a comunicat cu autorităţile franceze, prin SMS-uri.
Emoționat și cu lacrimi în ochi, el a ținut să-i mulţumească patronului său, Michael Catalano, care i-a spus să se ascundă atunci când a văzut că două persoane înarmate intră în clădire.
„Vreau să îi mulţumesc lui. El a fost cel care mi-a dat timpul necesar pentru a mă ascunde. Datorită lui mă aflu acum aici”, a povestit Lilian Lepere.
”A a băut apă din chiuveta de deasupra mea. Am simţit cum curge apa pe lângă capul meu și I-am văzut umbra prin crăpătura uşii, m-am retras puţin în spate, acolo mă bloca ţeava prin care curgea apa”, rememorează graficianul. ”A fost ca în filme. La un moment dat creierul nu mai gândea, inima nu mai bătea și nu mai puteam respira”, mai spune acesta.
Lilian a început să trimită sms-uri tatălui său, care a luat apoi legătura cu forţele de ordine. "Sunt ascuns la primul etaj. Cred că au ucis pe toată lumea. Spune poliției să intervină", a fost unul dintre mesajele tânărului.