Poliția investighează cazul unui bărbat care și-a ținut sechestrată concubina, cu care are patru copii, și a folosit-o ca sclavă sexuală, timp de șase ani.
Rinat Bilyanov a fost dus în fața judecătorilor din Rusia fiind acuzat că a sechestrat o femeie și copiii pe care i-a făcut cu ea. Femeia era bătută constant, folosită ca sclavă sexuală și nu i s-a permis niciodată să iasă din apartamentul individului, care arăta ca o fortăreață.
Cei doi s-au cunoscut pe un site de matrimoniale și, deși nu s-au căsătorit oficial, au făcut cununie religioasă.
Femeia, în vârstă de 20 de ani a fost închisă într-un apartament cu pereți groși, din beton și ferestre ferecate, prin care nu intra lumina zilei, potrivit Dailymail.co.uk.
De-abia după șase ani, femeia a putut să contacteze poliția pentru a o elibera. Autoritățile au putut să intre în locuință doar cu forța și au găsit-o într-o stare jalnică.
Plină de vânătăi, femeia a rămas gravidă de patru ori în perioada în care a fost închisă. „Am fost închiși toată această perioadă. Nu puteam merge nicăieri”, a declarat aceasta.
„Doar fiica mea cea mare a avut ocazia să iasă din casă o singură dată în viața ei”, declarat femeia care timp de șase ani a trăit clipe de coșmar.