Mărturie cu Dan Diaconescu

Mărturie cu Dan DiaconescuSursa foto: Arhiva EVZ

Trebuie să încep acest material cu o precizare, pentru a fi foarte limpede de la început prin ce fel de lupe şi lentile privim subiectul articolului. Eu, personal, consider că o lege, oricât de dură ar fi ea, oricât îl trimite la ocnă, la muncă silnică pe viaţă pe un abuzator de minori, nu este niciodată prea aspră pentru a-i sancţiona fapta.

Prin abuz asupra minorilor, nu înţeleg doar exploatarea lor sexuală sau, şi mai rău, abuzarea lor sexuală, ci şi punerea lor la munci grele până cad din picioare sau agresarea lor fizică şi verbală, ori, cel mai grav după părerea mea, vinderea lor ca pe nişte sclavi sau ca pe nişte obiecte bune de comercializat, de pe urma cărora se poate scoate un ban.

Această convingere, de a fi pedepsit groaznic cel care abuzează într-un fel sau altul un minor, vreau să se aplice tuturor, inclusiv oamenilor care îmi sunt prieteni buni sau apropiaţi şi indiferent dacă pe copilul abuzat nu l-am văzut niciodată în viaţa mea.

Nu este o răzbunare cu rădăcini vechi în copilărie, pentru că eu nu am fost abuzat în nici un fel. Nici măcar la vreo muncă istovitoare nu am fost pus. Este o convingere a mea, pentru că eu cred că un copil, este cel mai frumos lucru de pe pământ, iar cel care îl abuzează în orice fel, cel mai nemernic om de pe pământ.

Dan Diaconescu a fost ridicat de mascaţi joi dimineaţă din locuinţa sa, sub una dintre aceste acuzaţii. Că a părofitat de nişte minore. Că a făcut sex cu ele pe bani. Că a pretins să-i fie adusă şi o virgină. Până aici, Dan Diaconescu, deşi îmi este prieten, se încadrează perfect în categoria celor care ar trebui pedepsiţi exemplar. Astfel încât alţii nici să nu mai îndrăznească nici măcar să se gândească să mai facă aşa ceva.

De joi dimineaţă, de când s-a petrecut evenimentul, am văzut tot felul de dezbateri pe această temă. Jurişti de frunte analizează textele de lege, dar şi oameni mai puţin pricepuţi în ale Codului Penal, dar care îl analizează din perspectiva bunului simţ şi a unor întrebări fireşti. Nu mă voi opri acum asupra acestor poziţii. Piruetele avocăţeşti, virgulele care ar putea băga sau scoate un om din puşcărie. Până la urmă este treaba procurorului să aducă dovezi şi a judecătorului să le cântărească obiectiv şi corect şi să decidă dacă Dan Diaconescu este vinovat sau nu.

Despre câteva nedumeriri vreau însă să vorbim.

Prima. Cele două minore erau prostituate. Pentru a fi prostituate, aveau un proxenet. Adică un infractor care le exploata pe cele două copile din punct de vedere sexual. Această exploatare putea fi consimţită de către cele două minore, dar la fel de bine acestea puteau practica prostituţia constrânse, prin metoda „lover boy” sau prin alte metode mai dure, inclusiv corecţii fizice. Toate la fel de grave. Mă întreb: aceşti proxeneţi, aceşti peşti cum li se mai spune, au fost ei cumva sancţionaţi în vreun fel? Au fost ei cercetaţi? Li s-a deschis dosar penal de către DIICOT, cel puţin pentru trafic de persoane? Nu am auzit despre aşa ceva.

A doua nedumerire. Cele două domnişoare erau prostituate. Deci, au avut relaţii intime (în eventualitaea în care le-au avut) nu numai cu Dan Diaconescu, ci şi cu mulţi alţi clienţi. Mulţi alţi clienţi care sunt la fel de vinovaţi ca şi Dan Diaconescu, dacă se dovedeşte că este vinovat. Există, măcar la o parte dintre ei, dosare penale ca al lui Dan Diaconescu?

A treia nedumerire. Când se afla în prezenţa celor două domnişoare, Dan Diaconescu a fost filmat. Nu în ipostaze intime, ci pe stradă. Trecem peste faptul că dacă mergi pe stradă alături de cineva, nu înseamnă că te şi culci cu el. Dar nedumerirea este alta. De ce această înregistrare a fost ţinută la sertar mai bine de doi ani? De ce nu în secunda doi când s-a aflat despre ea, Dan Diaconescu nu a fost cercetat imediat şi s-a întâmplat abia acum ca înregistrarea să apară pe piaţă ca prin minune. Sunt semne de întrebare pe care, cu siguranţă, pe parcursul anchetei, Parchetul le va lămuri. Şi dacă tot începe furtuna cu sexul cu minore de la Constanţa, să se extindă în toată ţara. România este pe primul loc în Europa la mămici minore. Fete care, în loc să-şi trăiască copilăria şi adolescenţa, au devenit mame la 13, 14 ani. Desigur, în urma unor raporturi sexuale cu majori. Cu aceşti autori cum facem? Arestăm o jumătate dintre bărbaţii din ţară?

Şi acum, promisa mărturie despre Dan Diaconescu, pe care v-o fac în calitate de om care a stat lângă el în trei campanii electorale, în anul 2012, oră de oră, câteva luni de zile. Dacă aş fi auzit că Dan Diaconescu a comis ceva în legătură cu bani, că ar fi dat o ţeapă, că ar fi făcut o mânărie cu finanţele, ştiindu-l chirtros la bani, poate că aş fi fost înclinat să cred că există şi ceva adevăr în acele acuzaţii.

Dar că Dan Diaconescu bea alcool şi că este atât de afemeiat încât să apeleze la serviciile unor prostituate, personal, nu cred. Şi mă bazez pe faptul că în toată perioada campaniilor, când am fost împreună în fiecare moment din zi, despărţindu-ne doar cele câteva ore când cădeam, fiecare în camera lui, laţi de oboseală, să dormim, nu am vuzut, nu am auzit şi nici nu am auzit de la alţii ca Dan Diaconescu să fi bătut măcar un apropo cu tentă sexuală cuiva. Şi nici nu l-am văzut bând vreun pahar de alcool.

De asemenea, în lungile nopţi pe care le-am petrecut în emisiunile de la OTV, ore în şir, nu l-am văzut, nu l-am auzit şi nici nu am auzit de la alţii să fi făcut vreun avans sexual cuiva sau să fi băut măcar un pahar de vin.

Asta am văzut eu cu ochii mei. Poate procurorii au probe care să-mi dărâme ceea ce am constata eu. Probe convingătoare.

Când a ieşit din puşcărie, Dan avea o mare supărare. Mulţi dintre parlamentarii de PPDD nu ar fi ajuns demnitari în Casa Poporului, dacă în campaniile electorale nu i-ar fi dus de mână prin circumscripţiile lor Dan Diaconescu să-i prezinte alegătorilor. Erau nişte iluştri necunoscuţi, pe care nu i-ar fi votat nici găinile din curtea vecinilor. Unii dintre ei sunt şi acum în Parlament. Au uitat pe mâna cui au intrat acolo şi sunt fervenţi liberali sau social-democraţi. De zici că se trag direct din Brătieni sau din Constantin Titel Petrescu. Supărarea lui Dan era că niciunul dintre aceşti parlamentari, deşi aveau la dispoziţie plicuri cu timbre gratuite puse la dispoziţie de stat, nu i-a scris cât a fost închis, nicio scrisoare de încurajare. Nu o vizită la penienciar. Ci o amărâtă de scrisoare de încurajare plătită de stat.

Acum, Dan Diaconescu este din nou în mijlocul atenţiei. Sex cu minore. Grav! Foarte grav! Să vedem dacă este la fel de grav cu mânărirea spaţiilor comerciale de la Aeroportul Otopeni? Dacă prostituţia este cea mai veche meserie din lume, şi cafteala pe spaţiile comerciale şi pe magazinele duty free din aeroporturi este veche de mai bine de treizeci de ani, de pe vremea când Emil Constantinescu era preşedinte şi avea un fiu care mergea des la aeroport.

Anchetele merg în paralel. Doar că aceea cu aeroportul este mai puţin, spre deloc, mediatizată.

Urmăriți varianta video a editorialului, AICI.

Poți achiziționa ”Cimitirul nevaccinaților” scrisă de Sorin Ovidiu Bălan de la punctele de difuzare a presei și prin comandă online pe www.edituradecarte.ro

Ne puteți urmări și pe Google News