Reporterii EVZ la Chişinău îşi continuă ancheta asupra morţii violente a lui Valeriu Boboc, tânărul despre care procuratura Republicii Moldova a lansat halucinanta variantă a „intoxicării cu un toxic necunoscut”, cu toate că pe corpul şi pe fruntea decedatului se observă răni adânci.
Fotografiile obţinute de trimişii speciali ai EVZ au făcut ieri înconjurul lumii prin agenţiile de ştiri AFP, Reuters şi AP, iar astăzi vă prezentăm declaraţiile unui martor ocular care a asistat la scenele de violenţă ale poliţiei din noaptea în care a murit Boboc.
- Procuratura Republicii Moldova a lansat halucinanta variantă a „intoxicării cu un toxic necunoscut”, cu toate că pe corpul şi pe fruntea decedatului se observă răni adânci.
- ONU cere respectarea drepturilor omului în Republica Moldova, iar comisarul european Leonard Orban spune că UE va verifica dacă autorităţile de la Chişinău îndeplinesc condiţiile privind drepturile omului şi libertatea presei.
- Înainte ca azi să vină în parlament cu un mesaj exclusiv despre Moldova, Traian Băsescu a calificat aseară drept „nefondate” acuzaţiile ce i-au fost aduse României de Chişinău.
MARTOR LA CRIMĂ
Un tânăr prezent la violenţele poliţiei relatează condiţiile în care a murit Valeriu Boboc
Reporterii EVZ la Chişinău îşi continuă ancheta asupra morţii violente a lui Valeriu Boboc, tânărul despre care procuratura Republicii Moldova a lansat halucinanta variantă a „intoxicării cu un toxic necunoscut”, cu toate că pe corpul şi pe fruntea decedatului se observă răni adânci. Fotografiile obţinute de trimişii speciali ai EVZ au făcut ieri înconjurul lumii prin agenţiile de ştiri AFP, Reuters şi AP, iar astăzi vă prezentăm declaraţiile unui martor ocular care a asistat la scenele de violenţă ale poliţiei din noaptea în care a murit Boboc.
Prin teroarea instalată de comuniştii lui Vladimir Voronin în ultimele zile îşi fac loc, sub protecţia anonimatului, mărturii şocante despre o violenţă extremă, care demontează varianta intoxicării accidentale cu „fum”.
Strigăte de luptă
Developat, filmul nopţii în care tânărul Valeriu Boboc şi-a pierdut viaţa se rezumă la pumni, picioare, electroşocuri, scandări jignitoare - „de încurajare” pentru intimidare - pe care forţele speciale şi poliţiştii în civil le-au împărţit manifestanţilor aflaţi pe străzi, printre care şi Valeriu Boboc.
Povestea spusă de tânărul care a acceptat să vorbească despre acea noapte confirmă bănuielile părinţilor victimei conform cărora băiatul lor ar fi murit din cauza loviturilor încasate, nicidecum intoxicat; manifestanţii au fost loviţi cu pumnii şi picioarele de forţele de ordine, au fost târâţi pe asfalt, le-au fost aplicate electroşocuri şi au fost transportaţi cu maşini „camuflate” la sediile comisariatelor de poliţie.
„Aţi văzut cum s-a votat?”
Ora, locul şi data decesului indicate de martorul descoperit de reporterii EVZ corespund exact cu cele comunicate de Procuratura Generală din Chişinau: 8 aprilie, ora 1.00, intersecţia bdului Puşkin cu bdul Ştefan cel Mare.
„În noaptea de 7 spre 8 aprilie, am mers în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pe la miezul nopţii. Eram patru oameni. Lângă clădirea guvernului, în faţa cordonului de forţe speciale, era un grup gălăgios cam de 100-150 persoane. Noi nu ne-am apropiat de ei, eram vizavi, lângă Arcul de Triumf, pe trotuar, unde erau persoane paşnice”, îşi începe tânărul povestea.
„Când o maşină încerca să treacă pe bulevardul Ştefan cel Mare, gloata aia agresivă le bara calea, săreau pe capotă, spărgeau parbrizele, ameninţau. Noi le strigam: «Nu faceţi asta!». La un moment dat, câţiva oameni din grupul acela agresiv s-au apropiat de noi şi ne-au întrebat de ce îi oprim de la vandalizări. Erau de etnie rusă!!! Unul dintre ei, care cred că era beat, a scos din buzunar 25-30 de buletine de identitate şi permise de conducere. Se uita la noi şi ne-a zis: «aţi văzut cum s-a votat?». O parte din acele buletine au fost fotografiate de două persoane de la un studio, care nu există, după ştiinţa mea.”, precizează sursa EVZ, speriată de propriile amintiri.
„Tinerii respectivi deveneau tot mai agresivi şi am decis să ne îndepărtăm de ei. Aceştia, la ora 0.55, au început să vandalizeze un chioşc «Orange», spre intersecţia cu str. Puşkin.
Lângă ei era un grup de civili, cu aspect de «protocol», care vorbea la telefoanele mobile.
Dintr-o dată, am văzut forţele speciale, răsărite ca din pământ, zbierând încontinuu «Pederaştii!» (n.r. - insultă uzuală) şi băteau cu patul AKM-ului în scuturi. Scandau neîncetat, din ce în ce mai tare, cum ar fi «Ura!» sau «Hai liberare», era un fel de lozincă pentru curajul lor şi teroarea celorlalţi”, continuă tânărul.
Pumni, electroşocuri şi pistoale cu gaz
„Cei din forţele speciale şi cei îmbrăcaţi în civil băteau cu pumnii şi picioarele şi foloseau electroşocuri pe oricine era în calea lor. Imediat au apărut microbuze cu însemne maxi-taxi fără numere de înmatriculare, în care au aruncat cel puţin 10-15 bărbaţi inconştienţi, târâţi pe asfalt. Erau fracţiuni de secundă. Singuri ne mirăm cum de am rămas vii. Chiar dacă am fugit şi eram deacum la patru străzi de piaţă, încă auzeam rafale, ţipete, vuia tot centrul.
E foarte posibil ca tânărul acela să fi fost electrocutat sau să i se fi tras de la distanţă mică în faţă cu gaze. Cu noi era un fost poliţist, care a spus că zgomotul de împuşcături era specific armelor cu gaze. L-au prins în învălmăşeală şi a murit fără vină” rememorează tânărul evenimentele din noaptea în care Valeriu Boboc a decedat.
Grija pentru viaţa lui îl opreşte să spună toate aceste lucruri altfel decât sub protecţia anonimatului. „Acum, represaliile continuă mai ales la nivel psihologic. Vor să ne timoreze. Suntem stresaţi, terorizaţi, telefoanele ni se ascultă, chiar se aud infiltrările în conversaţii. La cămine, noaptea, dau buzna mascaţii, bătând studenţi şi căutând bunurile care lipsesc din clădirile administrative”.
SPITALIZAT
Eroul Ivanţoc, bătut
Printre cei bătuţi de poliţie este şi fostul luptător şi deţinut politic în Transnistria, Andrei Ivanţoc. El s-a prezentat la spital cu „o plagă în regiunea frontoparietală, traumă cranio-cerebrală închisă şi comoţie cerebrală”, susţin medicii. Ivanţoc a refuzat spitalizarea, preferând îngrijiri medicale la domiciliu. Conform declaraţiilor medicului său de familie, starea sănătăţii lui Ivanţoc este satisfăcătoare şi se află în afara oricărui pericol.
Trupele ruseşti stau în Transnistria pe termen nelimitat
Vladimir Voronin a afirmat, în interviul din „El Pais”, că diferendul transnistrean nu se rezolvă deoarece Rusia îi menţine la conducere pe Igor Smirnov şi pe miniştrii săi, oficiali activi ai serviciului de securitate rus. Deşi aceste afirmaţii par dure, Voronin a semnat, pe 18 martie a.c., o declaraţie comună împreună cu Dmitri Medvedev şi Igor Smirnov, prin care consimţea menţinerea trupelor ruseşti pe teritoriul Transnistriei pe termen nelimitat.
Documentul obţinut integral de reporterii EVZ la Chişinău (vezi facsimil) menţionează, la articolul 4, următoarele: ”Conducerea Republicii Moldova şi a Transnistriei subliniază rolul stabilizator al actualei operaţiuni de pacificare din regiune şi reiese nevoia firească de transformare a acesteia într-o operaţiune de garantare a păcii sub egida OSCE după soluţionarea conflictului transnistrean”. Cuvântul „tranformarea” din acest document este nuanţa prin care armata rusă ar putea primi madat OSCE şi va rămâne cantonată la Nistru pe termen nelimitat.
În plus, facsimilul mai demontează una dintre minciunile lui Voronin. După întâlnirea de la Moscova, preşedinţia Republicii Moldova a comunicat că „preşedintele rus Dmitri Medvedev nu a semnat declaraţia comună”, după întrevederea avută miercuri cu omologul moldovean şi cu liderul transnistrean. Facsimilul, prezentat în premieră de EVZ, arată semnătura în clar a lui Medvedev. (Mihai Munteanu şi Oana Dobre)
ROMÂNIA ŞI SERBIA, ACUZATE LA PACHET
Voronin vede o conspiraţie în Balcani
Nouă sârbi şi agenţi ai serviciilor secrete româneşti au coordonat protestele violente de la Chişinău, din 7 aprilie, a declarat liderul comunist moldovean Vladimir Voronin, într-un interviu acordat cotidianului spaniol „El Pais” şi preluat de Mediafax. El consideră că persoanele care au organizat manifestaţiile din capitala Republicii Moldova voiau să profite de situaţie pentru a organiza o „revoluţie colorată”. „Acelaşi scenariu ca la Belgrad, Tbilisi, Bişkek şi Kiev. Aici, la intrare (în parlament - n.r.), am fotografiat un iugoslav cu documente ale unei instituţii nord-ame ricane. La 7 aprilie, erau nouă persoane din Serbia care dirijau evenimentele şi agenţi ai serviciilor de securitate din România”, a explicat Voronin, avertizând că toţi cei filmaţi vor fi arestaţi.
Liderul moldovean i-a acuzat, de asemenea, pe profesori că au jucat un rol distructiv, mai ales în capitala ţării, deoarece ei au format „continuatori ai lui (Ion) Antonescu”.
„În UE sunt încăpăţânaţi”
Voronin i-a mai reproşat României că nu poate renunţa la ambiţiile sale expansioniste şi nu înţelege că, în calitate de stat membru UE, trebuie să respecte nişte reguli şi tocmai din acest motiv refuză să semneze Tratatul de frontieră.
Steagul UE pentru liniştirea maselor
Televiziunea EU TV desluşeşte mi sterul arborării „steagurilor stră ine” pe sediile parlamentului şi preşedinţiei, invocată atât de Chişinău cât şi de Moscova ca o dovadă a încercării de destabilizare din exterior a Moldovei. Doi tineri, în vârstă de 17 şi 19 ani, Ion Galaţchi şi Dragoş Mus teaţă, au declarat că au arborat drapelul UE în timpul protestelor de săptămâna trecută, pentru „a linişti masele”, pentru a-i face pe oameni să înţeleagă că ambele clă diri au fost ocupate, potrivit Mediafax. Cei doi au precizat că un necunoscut din mul ţime le-a sugerat acest lucru, iar ei l-au pus în practică, după ce au negociat cu forţele de ordine
DREPTURILE OMULUI
ONU reacţionează
Reprezentanţa ONU în Republica Moldova a cerut ieri autorităţilor de la Chişinău „să garanteze respectarea drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv dreptul la integritate fizică şi psihologică, dreptul de a nu fi privat în mod arbitrar de libertate şi dreptul la liberă exprimare, opinie, asociere şi întrunire”. „În acest moment crucial, drepturile celor reţinuţi în legătură cu protestele trebuie respectate conform legii, iar pedeapsa colectivă pentru acţiunea câtorva trebuie evitată”, precizează o declaraţie a echipei ONU în Moldova. Consilierul ONU pentru Drepturile Omului în Republica Moldova, Edwin Berry, a vizitat sâmbătă un penitenciar din Chişinău şi a discutat cu zeci de tineri arestaţi în timpul protestelor, scrie „Ziarul de Gardă”. „Nu am mai văzut aşa ceva”, a declarat Berry. El a afirmat că a văzut cel puţin 40 de tineri încarceraţi. „Cu toţii aveau urme de bătăi şi traume”, a precizat acesta, adăugând că toate persoanele aveau între 18 şi 24 de ani. INTERVIU EVZ
Leonard Orban: UE va verifica dacă Moldova a respectat drepturile omului Adrian Cochino
Comisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban (foto), a subliniat ieri, într-un scurt interviu acordat EVZ, că Uniunea Europeană va analiza evenimentele din Republica Moldova pentru a vedea dacă autorităţile au respectat drepturile omului şi, în general, toate cerinţele pe care Bruxelles-ul le are în raport cu Chişinăul. Lipsa unei reacţii hotărâte a UE până în prezent aredreptmotivşifaptul că instituţiile europene au fost, zilele trecute, în vacanţă de Paşte, a precizat Orban.
EVZ: Va fi discutată chestiu nea Moldovei la Bruxelles? La ce nivel? Leonard Orban: Mă aştept ca în cazul în care există o solicitare adresată de România, situaţia să fie discutată la nivelul Consiliului European. Mai întâi la reuniunea ambasadorilor din cele 27 de state membre, aşa-numitul Coreper, apoi la reuniunea miniştrilor de externe.
Au existat voci care au criticat UE pentru că nu a avut o reacţie mai hotărâtă în sancţionarea abuzurilor din Moldova, de la sutele de arestari până la restricţiile privind libertatea presei. Cum comentaţi? A fost perioada Sărbătorilor de Paşte, iar instituţiile europene nu au lucrat la capacitate deplină. Începând de mâine însă (azi - n.r.) instituţiile îşi vor relua activitatea, iar situaţia din Republica Moldova va fi analizată. O să vedem la ce concluzii vor conduce aceste analize. Să nu uităm că Republica Moldova este parte a Politicii de vecinătate a Uniunii Europene şi face parte şi din Parteneriatul Estic, care va fi lansat oficial în luna mai. În acest context, există o serie de condiţionalităţi pe care Republica Moldova trebuie să le respecte.
Afectează evenimentele din Moldova relaţia acesteia cu UE şi, inclusiv, Parteneriatul Estic, care ar trebui să ducă spre strângerea legăturilor dintre cele două părţi? La nivelul Uniunii Europene se va verifica felul în care Republica Moldova respectă aceste condiţionalităţi. Vorbim despre drepturile fundamentale ale omului, despre libertatea presei, despre accesul la instituţiile mass-media. Toate acestea sunt cerinţe pe care Uniunea Europeană le are în relaţia cu toate statele partenere.
Există posibilitatea organizării unei misiuni UE pentru constatarea faptelor de la Chişinău? Deocamdată, am văzut o reacţie pozitivă în acest sens din partea lui Javier Solana (înaltul reprezentant al UE pentru politică externă şi securitate comună - n.r.). Este totuşi devreme să vorbim despre acest lucru. O eventuală decizie va fi luată la nivelul Consiliului European.
SEMNAL DE ALARMĂ ÎN PRESA OCCIDENTALĂ
Basarabia se simte abandonată
În timp ce presa de la Moscova continuă să vadă în evenimentele din Republica Moldova cel mai recent „episod dintr-un joc geopolitic global”, mass-media occidentale atrag atenţia că fosta republică sovietică se simte mai abandonată ca niciodată şi fac apel la UE să intervină în calitate de mediator între putere şi opoziţie.
- În Republica Moldova nu se mai poate vorbi de stabilitate decât la timpul trecut, iar statul va fi direcţionat către opţiunea unirii cu România, se alarmează jurnaliştii de la „Kommersant”, potrivit Mediafax.
- Tot despre îngrijorări scriu şi ziariştii de la cotidianul francez „Le Figaro”. În articolul „«Revoluţia» furată a moldovenilor”, corespondentul publicaţiei citate la Chişinău notează că „această mică ţară” se teme să nu aibă soarta Belarusului, stat aflat la cheremul regimului dictatorial al preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.
- Preşedintele Vladimir Voronin pare tentat să creeze o stare de frică generală în Republica Moldova, comentează şi Deutsche Welle.
„Ca să provoace ziariştii să descrie în culori cât mai obscure ceea ce se întâmplă în comisariatele de poliţie, s-a dispus şi arestarea câtorva jurnalişti. Aceştia erau lăsaţi să aştepte ore în şir pe coridoarele comisariatelor, ca să audă de după uşă cum sunt bătuţi tinerii arestaţi. Apoi, jurnaliştii erau eliberaţi fără explicaţii. Colegii de breaslă reacţionau, iar jurnaliştii eliberaţi povesteau ce au auzit de după uşă în timp ce stăteau pe corridor, la poliţie”, explică sursa citată. Situaţia poate fi detensionată doar de UE, singurul actor politic credibil, apreciază, în cotidianul britanic „The Guardian”, analistul Nicu Popescu. (Dan Stancu)
DECIZIE
Voturile vor fi renumărate mâine
Renumărarea buletinelor de vot valabile a celor nevalabile şi neutilizate la alegerile din 5 aprilie va fi efectuată mâine. Decizia a fost luată ieri de către Comisia Electorală Centrală, transmite agenţia Info-Prim Neo. Preşedinţii şi câte un membru al birourilor electorale ale secţiilor de votare vor prelua de la judecătoriile din raioane sacii cu documente electorale. Tot mâine se va verifica şi numărul alegătorilor de pe liste. Deputaţii opoziţiei mai au însă şi o altă problemă, mai mult de jumătate dintre ei trebuind să aleagă între cetăţenia română şi rămânerea în parlament, afirmă surse din cadrul Curţii Constituţionale de la Chişinău. CEI CARE VOR SĂ FACĂ DONAŢII FAMILIEI VICTIMEI DE LA CHIŞINĂU NE POT CONTACTA PE ADRESA DE MAIL: liviana.rotaru@evz.ro.
CITIŢI ŞI: Dovada crimelor miliţiei lui Voronin
Ambasadorul SUA la Chişinău critică arestările