La târgurile primăverii la Bucureşti, legenda simbolului pentru luna martie cunoaşte variante diferite, în funcţie de vârsta meşterului creator.

La oraşe e o sminteală mare a rostului ce-l are mărţişorul, că-l facem din aur ori din tinichea galbenă, când el ar trebui să fie numai alb din argint, şi mai ales că-i dăm formă de inimă, de carte, de floare, de porc sau de alt animal, când el trebuie să fie numai rotund cum e soarele.“ Peste studiul despre mărţişor făcut de George Coşbuc au trecut două secole. Iar „sminteala de la oraşe“ i-a prins şi pe ţăranii creatori ai simbolului tradiţional cu două fire de mătase împletite: unul alb şi unul roşu.

„Vestitorul primăverii“, pe care ar trebui să-l purtăm în piept de mâine, vă aşteaptă, cu poveşti şi legende, în palmele bătătorite ale meşterilor populari, dar şi între degetele micuţe şi gingaşe ale copiilor de la grădiniţă. Cei dintâi vorbesc despre mărţişorul dăruit bărbaţilor, în Bucovina, şi agăţat în zarzărul înflorit, după zilele Dochiei. Generaţia 2000 reinventează poveştile lui Mărţişor cu naivitatea cu care cred în Făt-Frumos şi vând simbolurile la mica înţelegere.

Personajele din Parcul Bazilescu - piticii, şi cele de la Muzeul Ţăranului - meşterii populari, respectă aceeaşi tradiţie într-un scenariu legat cu aţă albroş ie.

ISTORIE RECENTĂ

Acum un milion de ani, de la un băiat pentru o fată

Printre strigătele cântate cu „mărţişoare de vânzare!“, micuţii de la grădiniţa „Bambi“ mai pictează un mărţişor, mai caută un client, mai vorbesc cu cineva, mai scapă câte un detaliu important din istoria „vestitorului primăverii“. S-au adunat, ieri, de la grupa mică până la grupa pregătitoare, cu mărţişoare făcute de ei, în Parcul Bazilescu din Bucureştii Noi.

Ileana, cu fesuleţul roz pe cap, ochii negri şi vioi şi părul creţ la fel de neastâmpărat, ştie foarte clar despre ce e vorba: „Primul mărţişor a fost făcut acum un milion şapte sute de ani. L-a făcut un băiat ca să i-l dea unei fete frumoase“, spune tânăra domni- şorică. Şi explică şi de ce aţa nu e albastru cu verde: „Pentru că nu astea sunt culorile primăverii. Roşul înseamnă căldură. Albul e... zăpada. Da! Primăvara e căldura care topeşte zăpada“.

Maria are „3 ani şi şapse luni, aploape patlu“ şi o viziune mercantilă asupra simbolului primă verii. „Păi, am făcut măr- ţişoarele ca să le cumpere oamenii. Ca să facă ce vor cu ele, da’ să ne dea bani“, spune micuţa. Şi de ce le fac acum şi nu la vară, când îi place ei mai mult, este la fel de logic: „Păi, acuma le face toată lumea, la vară nu le mai ia nimeni!“.

Nu-şi mai aduce aminte când a fost făcut primul mărţişor şi nici n-o interesează foarte tare. Important e că, din spatele ochişorilor verzi, te convinge să-i cumperi creaţiile cu preţ dublu. Şi nu pentru că ar fi cine-ştie-ce mare negociator, ci pentru că se mai încurcă la socotit în avantajul ei.

„L-a făcut o femeie, că se plictisea“

O altă Maria, mai mărişoară şi mai interesată de istorie, are 6 ani şi ştie ea sigur că primul mărţişor a fost făcut „acum 91 de ani, cam aşa. L-a făcut o femeie, că se plictisea. Şi i l-a dat soţului ei. Şi eu le-am făcut pe ale mele şi i le-am dat lu’ tati. Şi vreau să fac eu şi o zi a tăticilor, că primăvara e pentru fete. Şi ziua tăticilor o să fie pe 3 iulie“, decretează micuţa. Din faţa mesei de lucru la care pictează un nou mărţişor, mama fetiţei explică misterul zilei de 3 iulie: „Atunci este ziua soţului meu, şi cum îl iubeşte foarte mult, s-a gândit că trebuie să fie ziua tuturor taţilor“.

Dacă fetiţele se grăbesc să-şi dea cu părerea, băieţii se gândesc mai degrabă cui să dea mărţişoarele. Luca are 6 ani şi spune că nu-i dă mărţişor decât „lu’ mami“. „Nu ştiu eu cine le-a făcut prima dată. Eu le-am făcut într-o dimineaţă. Şi nu le dau la colege“, spune băiatul. Dar mama îl contrazice, amintindu-i de zambilele de acum doi ani şi pisicuţele de anul trecut. Revenind la sentimente mai bune faţă de colegele din grupa pregătitoare 1 de la grădiniţă, recunoaşte totuşi că trebuie să dea mărţişoare. „Sunt simbolul primăverii, şi le dăm acum pentru că se apropie 1 martie“. (Andreea Ciupercă)

ÎN ORAŞ

Târguri pe alese cu meşteri populari şi artişti plastici

> MUZEUL SATULUI. Deschis de Dragobete, târgul de la Muzeul Satului vă aşteaptă până pe 8 martie cu mărţişoare făcute de meşteri şi artişti plastici din toată ţara, elevi de la liceele de artă.

> SALA DALLES. Locul obişnuit pentru târguri de tot felul, Sala Dalles vă aşteaptă până pe 8 martie, între 10.00 şi 21.00, cu tot felul de cadouri numai bune pentru începutul de primăvară.

> RADIODIFUZIUNEA ROMÅNĂ. Copii din centre de plasament şi persoane cu dizabilităţi din toată ţara, au adus, de miercuri, mărţişoare lucrate de mâinile lor, la Centrul de Presă al Radiodifuziunii Române.

> MUZEUL ŢĂRANULUI ROMÅN. Ieri, la muzeul de la şosea, s-a deschis târgul specific acestei perioade. Peste 200 de meşteri populari, artişti plastici şi studenţi vor vinde creaţii şi obiecte inedite, mâncare tradiţională şi mărţişoare până duminică.

> MUZEUL NAŢIONAL DE GEOLOGIE. Expoziţie cu vânzare de podoabe făcute din pietre semipreţioase şi cristale. Până duminică, sunteţi aşteptaţi în fiecare zi, de la 10.00 la 18.00. (Andreea Ciupercă)

OBICEIUL DE PE ULIŢĂ

Îl meşteresc, îl poartă cu mândrie şi-l agaţă-n zarzăr

„Când eram eu tânără, pe Mărţişor îl aşteptam cu nerăbdare şi-l purtam cu mult drag. Un animăluţ, o inimioară sau chiar numai firul împletit, cu alb şi roşu. Astăzi, tinerilor le e ruşine să-şi pună mărţişor în piept“.

Lidiana Frîncu din Ştefeşti, Prahova, îşi aminteşte cu drag de copilăria cu mărţişoare primite de la părinţi şi de la prieteni. N-a uitat nici de anii din timpul războiului, când, din două firicele de mătase - şi o fotografie mică sau o monogramă - pregătea venirea Babei Dochia. Acum, pentru cei care vin la Muzeul Ţăranului, femeia meştereşte mărţişoare din scoici şi mărgele, pene de cocoş, de bibilică sau păun, coji de nucă, muşchi şi floricele naturale.

„Din păcate, e mult prea comercializată tradiţia acum. Oamenii primesc aceste simboluri, dar nu ştiu să se mai bucure de ele“, spune prahoveanca.

„Înainte, înainte - mărţişorul se făcea dintr-un fir roşu şi unul alb. Mult mai înainte vreme, era un fir negru şi unul alb. Răul şi binele, adică. Şi se împleteau ca în viaţă - necazurile cu bucuriile“, explică Maria Olaru.

„Bunica mea râde când vede ce agaţă lumea astăzi la aţa de mărţişor!“, zâmbeşte bucovineanca, ea însăşi bunică, din Gura Humorului. Îi pare rău de tradiţia „pe care toată lumea o stima“ şi-i place să le povestescă „copiilor“ despre „grâuşorul“, „steluţa“, „cireşica“, „trifoiaşul“ - pe care le croşetează cu fire de mătase de când era în şcoală. „Nu le fac pentru bani, mai mult pentru că-i place să lucreze şi mi-i drag să văd tineretul că le cumpără ca să le poarte în luna lui Martie“.

Ciobanul, lingura şi simbolul

„Odată, în ţinutul Jijiei Botoşanului, pe vreme de secetă, un cioban s-a retras cu oile la umbra unei păduri, departe de casă. Acolo, a crestat pe o lingură două păsări, simbol al dragostei faţă de soţia lui. Cu gândul că, acasă, soţia are grijă de copii aşa cum păsările pădurii au grijă de puii lor, a crestat pe lingură o pasăre şi-un pui“, îşi începe povestea Maricel Apalaghiei, din Hulub-Botoşani. Face mărţişoare încrustate în lemn de nuc tratat cu ulei de măsline, folosind motivele populare de pe linguri şi lăzile de zestre - cocoşul, pasărea, rozeta (soarele).

La cei 49 de ani de viaţă şi patru decenii de „crestături în lemn“, meşterul se bucură în fiecare an de „simbolul“ cu aţă roşie. „Îl port, cum nu?! La noi, de 1 Martie, e obicei să pună mărţişor în piept nevestele bărbatului. Iar de 8 martie, le dăm noi lor. După ce trece luna Dochiei, punem mărţişorul într-un pom înflorit, un vişin, un zarzăr, ca să fie sănătoşi şi frumoşi ca florile, plăcuţi, dragăstoşi şi norocoşi, feriţi de boli şi de deochi“, spune Maricel Apalaghiei. (Oana Botezatu)