Marius Șumudică, uluit la finalul meciului dintre CFR Cluj și Young Boys din Liga Campionilor. Fotbalistul care l-a bulversat pe antrenor

Marius Șumudică a afirmat că a fost puternic impresionant de un fotbalist al adersarei Young Boys Berna. despre care a spus că are calități excepționale.

CFR Cluj a remizat pe teren propriu cu elvețienii de la Young Boys Berna (scor 1-1), în prima manșă a turului 3 preliminar al Ligii Campionilor. La final, Marius Șumudică, antrenorul campioanei României, a vorbit la superlativ despre un jucător al oaspeților. Este vorba despre congolezul Meschack Elia, un atacant în vârstă de 23 de ani. El i-a făcut o impresie excelentă tehnicianului român. „Șumi” a fost umit de explozia jucătorului.

Marius Șumudică, uimit de atacantul congolez de la Young Boys

„Young Boys e o echipă care are potență în duelurile unu contra unu. Nu am văzut în viața mea viteză ca a lui Elia. Când pleca de pe loc, am crezut că are reactor. Cred că în trei secunde prindea 100 km/h. Rupea brazda sub el!”, a afirmat Marius Șumudică la conferința de presă. El a remarcat și calitățile fizice ale adversarilor. Pe de altă parte, Șumudică s-a apărat și a spus că nu el a comandat jocul defensiv al CFR-ului, care a fost masată în propriul teren de cei de la Young Boys.

„Tactic i-am închis bine, n-au avut o situație clară de a marca”

„Am întâlnit o echipă puternică, trebuie să recunoaștem, sunt mai puternici ca noi și fizic, la contre unu la unu. Au 6-7 jucători peste 1,85m. Vreau să-mi felicit jucătorii pentru efort. Eu nu le-am zis să ne retragem, dar apare conservarea rezultatului, când îi simți mai puternici.

Am făcut pasul înapoi, a fost o greșeală. Tactic i-am închis bine, n-au avut o situație clară de a marca. I-am surprins, am avut doar două zile, dar am reușit, am jucători care se capacitează, au înțeles ce le cer. Dar n-aveam voie să facem greșeala de la gol, am făcut 3 erori într-un minut. Pleacă trei jucători să facă presing la portarul advers, eu nu le-am cerut asta, le-am zis să ne retragem”, a mai spus Marius Șumudică.