Cel de-al patrulea meci consecutiv fără victorie înregistrat de Marius Şumudică în Turcia a lăsat amprente pentru tehnicianul în vârstă de 49 de ani.
Marius Șumudică a avut nevoie de intervenţia medicilor după eşecul suferit pe teren propriu în faţa formaţiei Erzurumspor.
Marius Șumudicăa lipsit de la conferinţa de presă organizată la finalul acestei partide. Secundul său, Gabriel Mărgărit, a explicat că Şumudică a necesitat îngrijiri, în vestiar, din partea echipei medicale. „Marius Şumudică nu se simte bine, iar doctorii au venit în vestiar pentru a-i acorda asistenţă medicală” a afirmat Mărgărit, cel care i-a fost alături lui Şumudică şi în aventurile precedente din Turcia, de la Gaziantepspor şi de la Kayserispor.
Marius Șumudică este recunoscut pentru desele sale probleme medicale pe care le are din cauza modului în care trăiește fiecare meci. Tehnicianul român nu este la primul episod neplăcut pentru el.
Marius Şumudică speră la o schimbare de atitudine
Cuplul Şumudică – Mărgărit speră că jucătorii lor îşi vor reveni repede şi vor arăta o cu totul altă faţă în etapele viitoare. Asta deși echipa a reușit să câștige doar un punct de la sosirea tehnicianului român.
„Suferim multe înfrângeri. Jucătorii noştri trebuie să se trezească şi ne dorim să vedem o reacţie din partea lor. Este de neacceptat să pirdem în modul acesta”, a fost prima impresie conturată de Gabi Mărgărit în urma eșecului de pe teren propriu, cu scorul de 2 – 0.
La un pas de demisie
Vizibil afectat după acest meci, Şumudică a fost la un pas de a renunţa la mandatul de antrenor principal al lui Rizespor. Conform presei din Turcia, totul s-a decis în urma unei discuții pe care Marius Șumudică a avut-o cu jucătorii. Astfel, românul a decis să rămână în continuare la cârma formaţiei clasate pe locul 14 în Superliga Turciei.
Rizepor se află la numai două puncte deasupra ultimului loc retrogradabil în divizia secundă. Rizespor a înregistrat, odată cu venirea lui Şumudică, trei înfrângeri şi un singur rezultat de egalitate.