După ce președintele Klaus Iohannis a declarat că, având în vedere că inflația este de peste 15%, și pensiile ar trebui majorate cel puțin cu acest procent, ministrul Muncii, Marius Budăi, a evitat să dea o cifră clară, spunând doar că va fi o creștere de cel puțin 10 procente.
Mii de oameni au protestat joi în Capitală și au cerut mărirea pensiilor, dar și a salariilor în condițiile în care prețurile la alimente și energie au explodat. Ministrul Muncii, Marius Budăi susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie cu cel puțin 10%.
„Îmi pare extrem de rău că nu sunt în ţară, că aş fi vrut să mă întâlnesc cu oamenii şi să discut cu ei. Da, este o perioadă grea, marcată de crize profunde. Sunt ferm convins că dacă nu era PSD în acest Guvern era mai mult mai rău. Pensiile vor crește de la 1 ianuarie, aşa cum a propus PSD, cu cel puţin 10%“, a declarat Marius Budăi.
Majorarea salariului minim
Ministrul Muncii a mai spus că se discută și despre o majorare a salariului minim. „Am avut deja discuţii cu sindicatele și patronatele despre o majorare a salariului minim. Nu mai este mult până vom prezenta bugetul în Guvern şi apoi în Parlamentul României, iar această creştere a pensiilor se va regăsi în propunerea de buget.
Cât despre salariul minim, rămânem pe varianta de 3.000 de lei brut, cu 200 de lei scutiţi de impozit și contribuții sociale“, a mai spus Marius Budăi, la Antena 3.
Trebuie ținut cont de inflație
Și președintele Klaus Iohannis a vorbit astăzi despre majorarea pensiilor. El a spus că acestea ar trebui indexate cu rata inflației. „Nu putem să așteptăm de la pensionari să plătească ei prețul crizelor. Și în condițiile în care avem o inflație care trece de 15 % eu cred că ar fi corect ca această creștere a pensiilor de la 1 ianuarie să țină cont de această inflație și atunci creșterea, după părerea mea, trebuie să fie mai mare decât a fost ea până acum vehiculată.
Nu știu dacă bugetul permite o creștere până în 15 % așa cum probabil s-ar aștepta lumea, dar eu cred că merită luate în considerare toate opțiunile“, a spus Klaus Iohannis.