Dincoace de orice limită existențială, octombrie înseamnă pentru poezia românească a anilor ’80 începutul și sfârșitul lui Ion Stratan, fi ul risipitor de talent, frate de cruce cu verbul și rima caustică. Îi dedicăm, mai jos, un portret reromanțat, marca Paul Cernat, critic literar și scriitor
Pe 1 octombrie 1955 s-a născut la Izbiceni, Olt, poetul Ion Stratan (adoptat de Ploiești, unde a și murit pe 20 octombrie 2005). A fost, alături de Traian T. Coșovei și alți câțiva (nu mulți), optzecistul cel mai apropiat de Nichita Stănescu, pe care-l continuă pe linia ludic-abstractă și hermetico-barbiană - apreciază criticul literar Paul Cernat.
Pe culmi
După debutul editorial cu volumul Ieșirea din apă (1981, la capătul a aproape un deceniu de colaborări în presă), face parte din cvartetul „beatles-ilor” optzeciști din prima antologie potică a Cenaclului de luni, Aer cu diamante (1982, cu Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Traian T. Coșovei - și Tudor Jebeleanu ca ilustrator). Artificier al limbajului, dă în suita progresivă Pentameronul piesa de rezistență - virtuoz-subversivă - a liricii sale dintotdeauna. Aici e Stratan at his best - consideră Paul Cernat - , cu o posteritate „trimbulindă” mergând până la Sorin Gherguț și Constantin Acosmei. Cinci cântece pentru eroii civilizatori (1983) și Lumină de la foc (1990) valorifică aceeași materie pirotehnic-deconstructivă, gravă și sarcastică în substrat.
Decăderea
O dată cu Lux (1992) și cu plachetele următoare (Ruleta rusească, 1993, Desfacerea, 1994, Cântă, zeiță, mânia..., 1996, O zi bună pentru a muri, 1996, Mai mult ca moartea, 1997, Apa moale, 1998, De partea morților, 1998, Celebra specie umană, 1999, Oameni care merg, 1999, Crucea verbului, 2000, Zăpadă noaptea, 2000), poezia sa intră într-o altă zodie, diluându-se tot mai mult. Etajul reflexiv, livresc-metafizic și morbid, iese la suprafață, dar fără aceeași originalitate și strălucire, menționează, în continuare, Cernat.
Urmează, inevitabil, căderea. „Intrat în derivă existențială, publică mult, necontrolat, amestecînd minereul pur cu mari doze de material steril. Printre pepitele aurifere se numără poeme neo-barbiene precum Kant-Orient Express, Odă, Cartagina, Pământ roșu, Locul de trecere, Corabia, Formele interioare”, amintește Cernat. Apoi, mai departe: „Încă ingenios conceput, volumul Ruleta rusească (1993) pare o variantă personală a „dulcelui stil clasic” stănescian, cu remake- uri rafinate ale poeziei pașoptiste”.
Nichita și „Nino”, risipitorii poeziei românești
Sfârșitul
Cafeaua cu sare (1998) este un volum de aforisme lirice, tendința spre concentrare enigmatică și lapidaritate abstractă făcându-se, de altfel, tot mai mult prezentă cu trecerea timpului; ca la ultimul Nichita Stănescu, lirismul său se destramă psihico-lingvistic, devenind angoasat și thanatic. Destrămarea se agravează pînă la confuzie în ultimele volume (O lume de cuvinte, Biserica ploii, Spălarea apei, Jocurile tăcute, Biblioteca de dinamită, Pământ vinovat), o aparentă excepție de la regulă fiind poemele ample, manieristabstruse, din eliotianul Țară dispărută (2003). Sfârșitul este violent. „Redactor la revista-fanion a optzeciștilor, Contrapunct, animator cultural după aceea la Casa de Cultură din Ploiești, a fost căsătorit o vreme cu poeta Letiția Ilea, iar după divorț a locuit cu mama lui și s-a sinucis (cu un cuțit) imediat după moartea ei, victimă a propriei boli (schizofrenie - pe lângă ciroză) și a unei boeme de poet maudit”, încheie Cernat.
Ion „Nino” Stratan, Florin Iaru, Traian T. Coșovei și Mircea Cărtărescu, stâlpii liricii
Aer cu diamante - manifestul optzeciștilor
Ion Stratan a fost unul dintre cei mai importanţi poeţi „optzeciști“. A absolvit cursurile Facultăţii de Filologie din București (1981) și a debutat în același an cu volumul Ieșirea din apă (debut publicistic în 1972, în revista Amfiteatru). A fost membru al cenaclului „Amfiteatru“, al „Cenaclului de Luni“ condus de Nicolae Manolescu și al cenaclului „I.L.Caragiale” din Ploiești, membru al conducerii revistei Contrapunct și bibliotecar la Biblioteca „Nicolae Iorga” din Ploiești. A colaborat cu poezie, critică literară, eseuri, traduceri la numeroase reviste literare din ţară. Semnatar, alături de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei și Florin Iaru, al volumului Aer cu diamante (1982), care a marcat consacrarea „generaţiei optzeciste”.