Marine Le Pen: "Susţin colapsul UE. Europa să revină a popoarelor"

Extremista Marine Le Pen a declarat că susţine colapsul Uniunii Europene. În opinia liderului partidului francez de extremă-dreapta "Frontul Naţional", Europa trebuie să revină naţiunilor.

Marine Le Pen, care a candidat şi la alegerile prezidenţiale din Franţa din acest an, obţinând 17,9% din voturi în primul tur, a declarat, într-un interviu apărut astăzi în cotidianul austriac Kurier, că se declară "european convins, mai mult decât oricine altcineva". Chiar şi aşa, Le Pen vrea să revină "la o Europă a popoarelor, în care să existe cooperare între naţiuni. Sistemul Uniunii Europene trebuie să se prăbuşească înainte de a putea construi un nou sistem. Şi cu ajutorul euro, UE se va dezmembra".

Declaraţiile au fost făcute cu numai trei zile înainte de alegerile legislative, care au loc în Franţa în perioada 10-17 iunie.