Potrivit informațiilor provenite de la mai multe surse judiciare, lidera partidului francez de extremă dreaptă Frontul National, Marine Le Pen, a fost inculpată, joi pentru difuzarea de imagini violente pe Twitter.
Mai exact, Marine Le Pen a postat, pe Twitter, în luna decembrie a anului 2015, mai multe imagini ce conțineau execuții comise de gruparea Statul Islamic. În acea perioadă, Le Pen ocupa funcția de eurodeputat. În imaginile respective apăreau un soldat sirian strivit sub şenilele unui tanc, un pilot iordanian ars de viu într-o cuşcă şi o fotografie a jurnalistului american James Foley, care a fost asasinat de jihadişti, scrie Agerpres.
Pentru fapta comisă, lidera partidului francez riscă trei ani de închisoare și o amendă de 75.000 de euro. Parlamentul European i-a ridicat imunitatea parlamentară în martie 2017, la cererea justiţiei franceze, mai informează sursa citată.
„Am fost inculpată pentru că am denunţat oroarea Daech (acronim în limba arabă al SI). În alte ţări, mi s-ar fi dat o medalie”, a reacţionat Marine Le Pen. „Persecuţia politică nu mai are limita decenţei”, a mai completat aceasta.