Le Pen afirmă că Pactul pentru Migrație, pe care l-a numit „rușinea Europei” va duce la o „creștere a islamismului” și la „riscuri teroriste” și a lansat o campanie împotriva acestuia la nivel continental.
Președinta formațiunii Adunarea Națională a prezentat vineri, 9 octombrie, lansarea unei campanii, în Franța și în Europa, împotriva Pactului European pentru Migrație și Azil, pe care l-a comparat cu un „plan organizat de scufundare” printr-o „imigrație de populare care nu va mai pleca”.
„Este un plan organizat de scufundare a Europei și a națiunilor care o alcătuiesc”, un „veritabil pact cu diavolul”, care va duce la „sinuciderea Europei”, a declarat președinta formațiunii politice Adunarea Națională, citată de AFP, cu ocazia unei conferințe de presă.
Comisia Europeană a prezentat statelor membre ale UE, la sfârșitul lunii septembrie, un Pact pentru Migrație și Azil care ar urmări să reformeze politicile de acordare a azilului pe continent.
Potrivit liderei naționaliste franceze, în realitate, acesta va „provoca ruinarea sistemelor noastre sociale, agravarea șomajului, criza locuințelor, o creștere a delincvenței și a conflictelor comunitariste, creșterea islamismului și a riscurilor teroriste și punerea sub semnul întrebării a valorilor noastre de civilizație”.
„La ora la care președintele republicii (Macron – n.r.) și guvernul se ocupă pe bună dreptate de separatism, este de neînțeles că el se pregătește să agraveze fractura identitară care periclitează concordia civilă”, a mai spus Marine Le Pen.
Potrivit politicienei, care se află pe primul loc în sondajele pentru prezidențiale, ce vor fi organizate în 2022, „între 60 și 70 de milioane de imigranți s-ar putea instala în Europa în câțiva ani”.
Pactul pentru Migrație, spune Le Pen, urmărește să „încurajeze imigrația”, să „descurajeze expulzările” și să „instaleze această imigrație”.
Pactul, acuză lidera AN, „va supune popoarele și guvernele lor dictaturii Comisiei Europene”.
Pentru campania pe care a lansat-o, Marine Le Pen intenționează în Franța „să mobilizeze toți aleșii locali și naționali, indiferent de apartenență”, împotriva acestui Pact.
La nivel european, Adunarea Națională va face campanie împreună cu aliații săi în sânul mișcării europene Identitate și Democrație, sub deviza „Salvați Europa!”.
Se intenționează de asemenea lansarea unei petiții al cărei obiectiv minimal este de a strânge un milion de semnături.