Marine Le Pen liderul partidului Rassemblement National, din Franța, a atacat direct țara noastră și a comentat acid intenția României de a importa forță de muncă din Pakistan, amintind că ani la rând, țara noastră a exportat ea însăși forță de muncă în toată Europa.
Într-un interviu acordat Associated Press of Pakistan, Ministrul Resurselor Umane din această țară a declarat că a stabilit cu ambasadorul României în Pakistan, Niculaie Goia, să trimită în România forță de muncă pakistaneză până în 2020, notează Stiripesurse.ro. Numărul pakistanezilor care ar urma să lucreze în România ar ajunge la 500.000. Potrivit sursei citate, ambasadorul român și-a motivat inițiativa părin faptul că România se confruntă cu o migrație masivă a forței de muncă spre Europa.
Le Pen susține că totul este o aberație. „România intenționează să aducă pe teritoriul său 500 000 de muncitori pakistanezi. De ce? Pentru că și-a exportat lucrătorii și acum este criză de forță de muncă. Ne ducem în cap! Cum putem permite astfel de aberații?”, a spus Marine Le Pen.